Românii din Spania, interesați de locurile de muncă din țară

282
< 1 min citire
Peste 700 de muncitori au participat, sâmbătă, la bursa de joburi pe care reprezentanții români au organizat-o în Spania. Românii au cerut informații, au completat CV-uri și au precizat că s-ar întoarce în țară pentru un salariu minim de 500 de euro.
Akos Derzsi, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (MMFES) a declarat, sâmbătă, pentru NewsIn: "Aproximativ 30% dintre români au vizitat standurile, unde le-am prezentat informații în legătură cu asigurările de sănătate și pensii. Majoritatea a vrut să știe de ce drepturi mai beneficiază dacă se întorc în România, după o lungă perioadă în care au lucrat în Spania. De asemenea, au fost foarte mulți care s-au interesat de modul în care își pot deschide o afacere în România cu bani europeni sau cum își pot transfera afacerile pe care le au deja în Spania".
La bursa din Spania, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a venit cu o ofertă de peste 8.000 de slujbe, la care s-au adăugat alte 3.000 de locuri de muncă oferite de cele șapte firme de construcții participante.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0279 secunde