Rupere de nori în județul Constanța

619
Satul Viile era ieri aproape rupt de lume. Ca să intri pe ulițele sale, ai nevoie de o mașină performantă, de un 4X4. Apa care s-a adunat la intrarea în sat măsoară, pe alocuri, un metru adâncime. De pe ulițe, apa s-a retras, nu și din curțile oamenilor. Șapte locuințe inundate în localitatea Ion Corvin, 50 de gospodării afectate de ploaia torențială - aceasta este o primă evaluare a pagubelor produse de ploaia torențială din noaptea de luni spre marți.
Localnicii stăteau neputincioși pe la porți încercând să sape vaduri pe unde să se scurgă apa. Nicolae Ciocan ne-a mărturisit că și-a scos singur apa din casă, nu a mai așteptat să vină pompierii.
Radu Sava locuiește împreună cu femeia sa. "Pe la 4,00 – 5,00 dimineața a început să plouă cu piatră. I-am zis: «Ia auzi cum bate piatra pe acoperiș»". Omul se plânge că i-au murit păsările din ogradă. Nu i-a mai rămas nimic nici în grădină. La ivirea zorilor, apa era în grădină până la genunchi.
Tot noroiul care a fost luat de apă de pe dealuri a ajuns pe ulița și în grădinile oamenilor.
Ploaia a ros temelia casei lui Stelică Stoian. Ridicată de părinții săi la o întretăiere de drumuri, în calea șuvoaielor, imobilul nu putea fi ocolit de puhoiul de apă. Bărbatul se plânge că a tencuit casa, însă apa i-a săpat la temelie.
Viceprimarul localității, Dumitru Nedea, se teme însă de noi valuri de inundații. "Apa se adună, la noi, în valea Dunăreni. Dacă vine apa de pe versanți, s-ar putea inunda toate locuințele", ne spune viceprimarul. În satul Viile locuiesc 800 de suflete.
Oamenii erau disperați și în comuna Ion Corvin. Așteptau diverse ajutoare. Un localnic cerea de la primar un dulap. Altul solicita ajutorul pompierilor care să-i scoată apa din casă. Nimeni însă nu lua măsuri pentru a se preîntâmpina o revărsare de șovoaie. Dereaua localității era, în continuare, necolmatată. Crengi rupte, alte diverse obiecte care erau purtate de apă se strânseseră la piciorul unui podeț de lemn.
Subprefectul Adrian Nicolăescu, însoțit de Valeriu Ene, directorul Sistemului de Gospodărire Ape Constanța, s-au deplasat ieri la Ion Corvin pentru evaluarea pagubelor și luarea măsurilor de ajutorare a persoanelor afectate.
"Nu a plouat mult, însă ploaia a fost torențială. Nu a intrat în pământ. Dacă sapi la o adâncime de 20 de cen-timetri, pământul este uscat", ne spune viceprimarul localității Ion Corvin.

83 de litri de precipitații pe metrul pătrat la Pecineaga
Nici sudul litoralului nu a fost iertat de ploi torențiale. Conform informațiilor primite de la Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Direcției Dobrogea – Litoral "Apele Române", în satul Dulcești – comuna 23 August a fost înregistrată o cantitate de precipitații de peste 80 de litri
pe metrul pătrat, fiind inundate 200 de case, iar la Pecineaga – 83 litri pe metrul pătrat, fapt care a mărit foarte mult debitul pârâului Dulcești. S-a intervenit în zonele în care trecerea de apă era obturată: la subtraversările de cale ferată și de drum național.
Cantități mari de precipitații s-au mai înregistrat la Aliman – 62 litri/ mp, Floriile – 70 litri/ mp, Ciocârlia – 50 litri/ mp. În orașul Constanța, cantitatea de precipitații înregistrată a fost de 22 litri/ mp.

Cartierul Coiciu, cel mai afectat de ploaia torențială
În urma ploilor torențiale, la nivelul municipiului Constanța s-au înregistrat aproape 20 de reclamații, cele mai multe venind din cartierul Coiciu, unde sistemul subdimensionat de canalizare nu a reușit să facă față cantităților mari de precipitații căzute într-un timp foarte scurt, ne informează Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al regiei. Sesizări au fost primite și din zonele Gară și Dacia, intersecțiile străzii Chiliei cu Soveja și b-dul Tomis cu Ferdinand. Echipele de intervenție S.C. RAJA S.A. Constanța s-au deplasat imediat în toate aceste zone.

Fântânile din Florii – inundate
În satul Florii - comuna Aliman au fost inundate toate fântânile din localitate, precum și câteva anexe gospodărești. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a trimis ieri o cisternă pentru asigurarea apei potabile.
De asemenea, în cursul nopții de luni spre marți, în localitățile Tătaru, Cobadin, Chirnogeni, Tuzla, Ion Corvin, Băneasa și Hârșova au fost raportate disfuncționalități în alimentarea cu energie electrică.
În satul Dunăreni au fost inundate trei beciuri. Pe drumul de acces Dobromir Deal – Dobromir Vale nu se putea circula din cauza aluviunilor. Drumurile erau impracticabile și în localitățile Zorile și Abrud.

11 localități, lipsite de apă potabilă
În județ, din cauza ploilor abundente, dar și a vântului puternic, s-au înregistrat mai multe avarii la sistemul de alimentare cu energie aparținând societății Enel Electrica. În aceste condiții, zeci de pompe de alimentare cu apă și surse au rămas fără curent și, implicit, mai multe localități din județ au rămas fără apă potabilă. La nivelul Secției Mangalia, din cauza căderilor de tensiune, localitățile Dulcești, Pecineaga, Cotu Văii și Negru Vodă au rămas fără apă potabilă de la ora 7,40 dimineața. În zona secției Mangalia alte șapte localități au rămas fără apă, din cauza avariilor la sistemul de alimentare cu energie: Plopeni, Ciobănița, Biruința, Eforie Sud, Tuzla, Independența și Techirghiol au rămas fără apă potabilă.

Conform prognozei meteorologice, vremea va fi în continuare instabilă. În județul Constanța se vor semnala, local, averse de ploaie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1776 secunde