Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat o majorare a tarifului la gigacalorie pentru municipiile București și Constanța. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2010, Sucursala Electrocentrale Constanța (CET Palas) va furniza gigacaloria către Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice (RADET) la prețul de 166 de lei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al RADET Constanța, Florin Rugină, "în prezent, se fac calcule la nivelul autorităților locale pentru a se decide exact cine și cum își va aduce contribuția la susținerea acestui tarif". Cu alte cuvinte, urmează să se decidă dacă această majorare va fi subvenționată de către stat ori de către Primăria Constanța și în ce procent sau dacă o va resimți direct populația, la plata întreținerii. Menționăm că, până la sfârșitul anului 2009, prețul gigacaloriei plătit de către locatari a fost de 119 lei.
Reprezentanții Electrocentrale Constanța consideră însă că majorarea tarifului este insuficientă pentru a acoperi costurile de producere a agentului termic. "Această creștere a tarifului gigacaloriei nu acoperă nici pe departe costurile de producere a energiei. În realitate, prețul de producție se ridică la 202 lei, astfel încât centralele din București și Constanța merg pe pierdere și încă una foarte substanțială", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul tehnic al CET Palas, Dumitru Tamaș.
Tariful nu acoperă nici costurile cu combustibilul
Acesta a precizat că instituția pe care o conduce a acționat în judecată Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, considerând că măsura de susținere a unui preț scăzut al gigacaloriei este deosebit de păguboasă atât pentru stat, dar și pentru populație. "Prețul propus de ei nu acoperă nici măcar sumele nece-sare pentru achiziționarea combustibilului. Din această cauză suntem nevoiți să ne împrumutăm la bănci, să dăm oamenii afară, iar reparațiile le facem așa cum putem, mai mult cârpeli, și astfel apar foarte multe avarii. Pe care tot oamenii le simt când este frig în case", a explicat Dumitru Tamaș.
Cât despre diferența de tarif la gigacalorie dintre București și Constanța, reprezentantul CET precizează că se regăsește în costurile de transport. "Centralele nu livrează energia la gard, ci o transportă până la punctele termice și de acolo către beneficiari. De fapt, prețurile sunt aceleași, pentru că, la Constanța, gigacaloria costă 166 de lei, iar la București 140 de lei, însă în Capitală își mai pune și RADET-ul câteva procente și iese același tarif", a mai adăugat Dumitru Tamaș.