S-a "uzat" apa Dunării

409

Articole de la același autor

Cele mai importante surse de poluare ale Dunării sunt canalizările care descarcă apele uzate, așa cum a declarat ieri Bela Csanyi, șeful expediției Joint Danube Survey 2". Pentru prima dată, apa Dunării a fost analizată și din punct
de vedere microbiologic. Pe teritoriul românesc, zonele critice se află în aval de București, ca urmare a lipsei unei stații de epurare.
Aceeași situație și în aval de Budapesta.

Expediția Internațională a Dunării "Joint Danube Survey 2" s-a încheiat. 18 specialiști din țările riverane, dintre care trei români au prelevat probe pe o lungime de ‘96 de kilometri de la apă și suspensii până la sedimente.
Lansată în ziua de 14 august din localitatea germană Regensburg, expediția a reunit trei vase de cercetare care străbat fluviul Dunărea pe o distanță de 2.375 km, prin 10 țări, până în Delta Dunării.
Rezultatele analizelor care fi aduse la cunoștința publicului în primăvara anului viitor. Probele se vor analiza în mai multe laboratoare din Europa.
Expediția comună de supraveghere a Dunării a fost organizată de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR).
Lucia Ana Varga, președintele ICPDR și secretar de stat în MMDD, Philip Weller, secretarul executiv al ICPDR, Bela Csanyi, coordonatorul echipei internaționale, Marius Postelnicescu, directorul general al ANAR, alături de membrii echipelor internaționale și naționale și a autorităților locale, au evaluat parcursul expediției, anunțând necesitatea și impactul unor astfel de acțiuni științifice pe termen mediu și lung.
Philip Weller, secretar executiv al ICPDR a subliniat că "Expediția JDS 2 a făcut pentru prima dată analize biologice, acestea fiind extrem de relevante pentru identificarea modificărilor hidromorfologice a apelor cauzate de impactul aglomerărilor urbane și a lucrărilor hidrotehnice". Una dintre soluțiile oferite de reprezentantul ICPDR a fost aceea ca țările riverane "să coopereze și să ia decizii comune, acolo unde este cazul, în ceea ce privește schimbarea structurii râurilor".
"Joint Danube Survey 2 - 2007" este cea mai mare expediție de cercetare din lume organizată în acest an. Principalul scop este de a produce informații clare privind calitatea apelor fluviului Dunărea și a afluenților, precum și de a conștientiza cetățenii din bazinul Dunării privind importanța protejării și conservării ecosistemelor acvatice ale fluviului și afluenților acestuia.
"Rezultatele JDS2 vor oferi informații extinse asupra calității apei din bazinul Dunării", așa cum a precizat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Direcției Dobrogea - Litoral "Apele Române". De asemenea, vor fi identificate unele din sursele specifice de poluare care nu au fost clar definite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.959 secunde