S-au solicitat măsuri disciplinare! Vergil Chițac consideră ostentative acțiunile lui Horia Constantinescu

1244
2 min citire
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a transmis un memoriu oficial către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în atenția ministrului Bogdan-Gruia Ivan, solicitând o evaluare internă privind conduita lui Horia Constantinescu, comisar-șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța.
 
În document, primarul atrage atenția asupra unei serii de acțiuni ale lui Horia Constantinescu, despre care afirmă că ridică semne de întrebare privind caracterul obiectiv și legal al controalelor desfășurate în instituții publice din municipiu, precum CT BUS, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 53 „Curcubeul Magic” și Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica”.
Edilul acuză că acțiunile Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au fost organizate într-un mod ostentativ, cu o încărcătură mediatică, înainte de finalizarea procedurilor legale, și că imaginile din timpul controalelor au fost distribuite rapid presei și rețelelor sociale, generând panică și neîncredere în rândul părinților și cetățenilor.
Un caz concret este controlul efectuat la operatorul public de transport CT BUS, desfășurat într-o manieră considerată disproporționată în raport cu gravitatea neregulilor constatate. Deși au fost aplicate doar avertismente și recomandări administrative, imaginile surprinse în timpul verificărilor au fost distribuite imediat presei și pe rețelele sociale, fără finalizarea procedurilor oficiale.
Mai mult, în memoriu se afirmă că personalul unităților controlate a reclamat presiuni psihologice și sentimentul de hărțuire, iar atitudinea publică a lui Horia Constantinescu, inclusiv pe rețelele sociale, este considerată de natură politică și incompatibilă cu statutul unui înalt funcționar public.
Acest tip de conduită nu doar că afectează grav imaginea administrației publice locale, dar subminează în mod direct încrederea cetățenilor în instituțiile statului și în actul de control, care ar trebui să fie constructiv, echitabil și orientat către prevenție, nu sancțiune excesivă și expunere mediatică", se menționează în documentul oficial.
În final, Vergil Chițac solicită demararea unei evaluări a echipei CJPC Constanța, verificarea respectării procedurilor legale de comunicare publică și, dacă se impune, adoptarea unor măsuri disciplinare.
 
Reacția comisarului-șef al CJPC Constanța
Comisarul-șef al CJPC Constanța, Horia Constantinescu, a reacționat public la memoriul transmis de Vergil Chițac, într-o postare pe rețelele sociale.
„Memoriu’ primarului! SHARE VĂ ROG! Îmi fac MEA CULPA! ÎMI PUN CENUȘĂ ÎN (PE) CAP! CAUT AVOCAT/ȚI SĂ MĂ APERE ȘI SĂ MĂ AJUTE LA O CONTRAOFENSIVĂ JURIDICĂ! Eu încă mă întreb dacă nu cumva a vrut să mă laude. Oricum, este clar că avem o diferență de percepție și probabil nu numai. Este incredibil cum toți cei prinși cu mâța în sac, ba reclamă că am folosit un ton nepotrivit, ba reclamă că nu avem ce să căutăm acolo. În loc să fie preocupat de cum se fură din mâncarea copiilor, primarul este preocupat de știrbirea imaginii personale.
Probabil speră că, în urma acestui memoriu, voi fi condamnat la moarte și executat prin spânzurătoare. Numai așa aș fi redus la tăcere!
Nu-i așa că sunt un nenorocit care spune numai minciuni când de fapt totul este în regulă?”, a scris Horia Constantinescu pe pagina personală de Facebook.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1754 secunde