SAJ Constanța, pregătit pentru sărbători: parcul auto modernizat și echipaje asigurate

75
< 1 min citire
SAJ Constanța, pregătit pentru sărbători: parcul auto modernizat și echipaje asigurate - saj-1765902720.webp
Serviciul de Ambulanță Județean Constanța anunță că, în perioada iulie – decembrie 2025, parcul auto a fost modernizat cu 9 autosanitare tip B1/B2 și 2 autosanitare tip C2, iar zilele acestea angajații se deplasează la Cluj pentru preluarea a încă două autosanitare noi. În prezent, SAJ Constanța dispune de 85 de autosanitare, dintre care 11 sunt noi, 67 sunt utilizabile, deși 14–24 necesită întreținere regulată, și 7 sunt scoase din funcțiune, procesul de casare fiind deja demarat.
În ceea ce privește resursa umană, cea mai afectată categorie este cea a șoferilor de ambulanță, afectată de pensionări și demisii. Ultimul concurs organizat pentru posturi de șofer a avut un rezultat slab: din 14 posturi scoase la concurs, doar 7 au fost ocupate. De asemenea, persistă deficitul de medici cu competență de urgență prespitalicească, o problemă acută în sistemul medical.
În ciuda acestor dificultăți, cu eforturile personalului și menținerea unui parc auto activ la 75%, SAJ Constanța poate asigura un număr optim de echipaje pentru intervenții. Autosanitarele sunt echipate corespunzător pentru sezonul rece, iar medicația și materialele sanitare sunt asigurate, astfel încât serviciul este pregătit pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.044 secunde