Sănătatea se împarte la cunoștințe

Urgență Copii. E noapte. La Urgență Copii, cea mai mare îmbulzeală pe metru pătrat din tot spitalul. Părinții încearcă să-și liniștească copiii înainte de a da ochii cu "nenea doctoru’". O femeie de etnie romă se satură să mai aștepte și se răzbună: "Eu sunt țigancă, da voi sunteți mai țigani ca mine. Stau cu copilu’ acesta pentru internare. Și bărbatu’ meu plătește" - își strigă femeia drepturile în gura mare. Într-un final, este primită în cabinet.

Sănătatea se împarte la ușă. Asistenta, plictisită de meserie, decide cine intră la "domnu’ doctor". Cu o mică atenție rezolvi totul. Alții trec și de această barieră și, cu tupeu, intră direct în cabinetul medicului. Ceilalți vociferează în surdină, n-au îndrăzneala să spună cu voce tare. Situația se repetă. Un tătic în brațe cu o fetiță de șase ani se postează direct la ușă. Probabil își așteaptă rândul, se gândesc ceilalți. Dar se înșală. Mămica nu are răbdare să aștepte și îi șoptește ceva asistentei. După numai câteva minute, e strigată familia …. (nu-i vom da numele, pentru că nu ei sunt principalii vinovați, ci cadrele medicale). În două secunde, dispar în cabinet.

Ceilalți părinți vociferează din ce în ce mai tare. Îndrăznesc să o întreb pe asistentă de ce permite așa ceva: "E cunoștința domnului doctor" - mi se răspunde, senin, după care mi se închide ușa în nas pentru că am avut îndrăzneala să fotografiez cabinetul. "Nu v-a dat nimeni voie să faceți poze!" - strigă după mine asistenta. Ei, nu zău! Cucoană, nu mi-am dat seama că mă aflu pe proprietatea ta! Dacă nu mă înșel, e vorba de un spital, de o unitate publică, unde sunteți angajată.

Refuz să mai cer ajutorul cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență și părăsesc unitatea medicală. Copilul meu a primit o lecție de viață. Nu și cel al familiei care s-a crezut a fi de rasă superioară, care nu este făcută pentru a sta la coadă.

Sugarii n-au prioritate la Urgență copii

Pe o banchetă stătea o mămică tânără cu un sugar în brațe. Copilul era din ce în ce mai agitat și, din plăpumioară, se auzeau gemete. Nici asta nu i-a înduioșat pe cei care au decis că ei trebuie să intre la medic.

Fapta lor se numește nesimțire. Însă cum se numește fapta medicilor care permit așa ceva? Firesc ar fi fost să primească sugarul la control, pentru că are prioritate. Apoi, să pună la punct "cunoștințele lu’ domnu’ doctor".

Dacă-s cunoștințe, nu au decât să fie cunoștințe în afara programului medicului, la un mic și o bere, să se viziteze în timpul liber, să ceară sfaturi și controale medicale la ei acasă. Nu la spital, în timp ce medicul este la program. Dar, mai ales, nu într-o instituție publică.

Unde-i conștiința omului în halat alb? Ce s-a întâmplat cu jurământul lui Hipocrate rostit de medic la terminarea anilor de studiu? În ce s-au metamorfozat toate gândurile bune, tot ceea ce și-a jurat în anii de studiu?

Nu sunt medici suficienți. Este adevărat. Nu sunt cabinete suficiente. Este adevărat. Urgența se umple de cazuri care ar putea fi rezolvate de medicii de familie. Este adevărat. Medicii n-au instrumentar medical, nu au aparatură medicală performantă. Este adevărat. Dar nici bun simț nu au?

Reprezentanții autorităților de sănătate publică caută vinovați și îi pun pe pacienți să reclame nemulțumirile vizavi de sistemul sanitar. Domnilor directori, nu vă mai faceți că vreți să schimbați ceva. Nu vă mai învârtiți în jurul cozii. Este suficient să faceți un control inopinat în spital la o oră târzie. Doar așa veți lua pulsul sistemului sanitar constănțean. De asemenea, vă invit să procedați la fel la Policlinica nr. 2 Constanța și veți descoperi medici care nu vin la timp la program (și aici nu mă refer la câteva minute, ci la câteva ore!).

P.S. În atenția reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate: acest articol reprezintă o sesizare.

Urgență Copii. E noapte. La Urgență Copii, cea mai mare îmbulzeală pe metru pătrat din tot spitalul. Părinții încearcă să-și liniștească copiii înainte de a da ochii cu "nenea doctoru’". O femeie de etnie romă se satură să mai aștepte și se răzbună: "Eu sunt țigancă, da voi sunteți mai țigani ca mine. Stau cu copilu’ acesta pentru internare. Și bărbatu’ meu plătește" - își strigă femeia drepturile în gura mare. Într-un final, este primită în cabinet.

Sănătatea se împarte la ușă. Asistenta, plictisită de meserie, decide cine intră la "domnu’ doctor". Cu o mică atenție rezolvi totul. Alții trec și de această barieră și, cu tupeu, intră direct în cabinetul medicului. Ceilalți vociferează în surdină, n-au îndrăzneala să spună cu voce tare. Situația se repetă. Un tătic în brațe cu o fetiță de șase ani se postează direct la ușă. Probabil își așteaptă rândul, se gândesc ceilalți. Dar se înșală. Mămica nu are răbdare să aștepte și îi șoptește ceva asistentei. După numai câteva minute, e strigată familia …. (nu-i vom da numele, pentru că nu ei sunt principalii vinovați, ci cadrele medicale). În două secunde, dispar în cabinet.

Ceilalți părinți vociferează din ce în ce mai tare. Îndrăznesc să o întreb pe asistentă de ce permite așa ceva: "E cunoștința domnului doctor" - mi se răspunde, senin, după care mi se închide ușa în nas pentru că am avut îndrăzneala să fotografiez cabinetul. "Nu v-a dat nimeni voie să faceți poze!" - strigă după mine asistenta. Ei, nu zău! Cucoană, nu mi-am dat seama că mă aflu pe proprietatea ta! Dacă nu mă înșel, e vorba de un spital, de o unitate publică, unde sunteți angajată.

Refuz să mai cer ajutorul cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență și părăsesc unitatea medicală. Copilul meu a primit o lecție de viață. Nu și cel al familiei care s-a crezut a fi de rasă superioară, care nu este făcută pentru a sta la coadă.

Sugarii n-au prioritate la Urgență copii

Pe o banchetă stătea o mămică tânără cu un sugar în brațe. Copilul era din ce în ce mai agitat și, din plăpumioară, se auzeau gemete. Nici asta nu i-a înduioșat pe cei care au decis că ei trebuie să intre la medic.

Fapta lor se numește nesimțire. Însă cum se numește fapta medicilor care permit așa ceva? Firesc ar fi fost să primească sugarul la control, pentru că are prioritate. Apoi, să pună la punct "cunoștințele lu’ domnu’ doctor".

Dacă-s cunoștințe, nu au decât să fie cunoștințe în afara programului medicului, la un mic și o bere, să se viziteze în timpul liber, să ceară sfaturi și controale medicale la ei acasă. Nu la spital, în timp ce medicul este la program. Dar, mai ales, nu într-o instituție publică.

Unde-i conștiința omului în halat alb? Ce s-a întâmplat cu jurământul lui Hipocrate rostit de medic la terminarea anilor de studiu? În ce s-au metamorfozat toate gândurile bune, tot ceea ce și-a jurat în anii de studiu?

Nu sunt medici suficienți. Este adevărat. Nu sunt cabinete suficiente. Este adevărat. Urgența se umple de cazuri care ar putea fi rezolvate de medicii de familie. Este adevărat. Medicii n-au instrumentar medical, nu au aparatură medicală performantă. Este adevărat. Dar nici bun simț nu au?

Reprezentanții autorităților de sănătate publică caută vinovați și îi pun pe pacienți să reclame nemulțumirile vizavi de sistemul sanitar. Domnilor directori, nu vă mai faceți că vreți să schimbați ceva. Nu vă mai învârtiți în jurul cozii. Este suficient să faceți un control inopinat în spital la o oră târzie. Doar așa veți lua pulsul sistemului sanitar constănțean. De asemenea, vă invit să procedați la fel la Policlinica nr. 2 Constanța și veți descoperi medici care nu vin la timp la program (și aici nu mă refer la câteva minute, ci la câteva ore!).

P.S. În atenția reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate: acest articol reprezintă o sesizare.