Șase victime, după ce un microbuz Botoșani – Mangalia s-a lovit frontal cu o mașină
Articole recomandate
Piețele agroalimentare își modifică programul în perioada Sărbătorilor de Paște. Care va fi acesta
30 Aprilie 2024
Două societăți care lucrează la Sala Polivalentă din Constanța, amendate cu sume uriașe
30 Aprilie 2024
Un grav accident de circulație a avut loc, joi, în județul Bacău. Autoritățile au confirmat deja 6 victime.
Grav accident, produs pe DN2 E85, în județul Bacău, pe raza satului Dumbrava, din comuna Itești. Un microbuz transport persoane și un autoturism s-au ciocnit frontal, din motive care urmează să fie lămurite de polițiștii de la circulație.
În urma accidentului, 6 persoane au fost rănite. 4 dintre victime se aflau în microbuzul care se deplasa pe relația Botoșani – Mangalia, iar alte două victime erau în autoturism. Unul dintre răniți este în stare gravă, iar alte trei persoane au suferit răni ușoare.

sursa: realitatea.net
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 09 Octombrie 2019
Miercuri, 09 Octombrie 2019
Miercuri, 09 Octombrie 2019
Miercuri, 09 Octombrie 2019
Luni, 07 Octombrie 2019
Luni, 07 Octombrie 2019
Sâmbătă, 05 Octombrie 2019
Vineri, 04 Octombrie 2019
Vineri, 04 Octombrie 2019
Vineri, 04 Octombrie 2019