Schimbări importante în Sănătate. Pacienții cronici scapă de internările „pe hârtie“

36
1 min citire
Schimbări importante în Sănătate. Pacienții cronici scapă de internările „pe hârtie“ - x-birocratie-1769515338.webp
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, săptămâna aceasta, că sunt necesare schimbări clare în sistemul medical pentru a elimina situațiile în care birocrația ajunge să îngreuneze accesul pacienților la îngrijire. Declarațiile au fost făcute în urma unei întâlniri cu asociațiile de pacienți, axată pe problemele reale întâmpinate zilnic în spitale și ambulatorii.
Un exemplu concret semnalat a fost spitalizarea de zi a pacienților cu diabet, folosită exclusiv pentru ridicarea consumabilelor necesare pompelor și senzorilor de insulină. Potrivit ministrului, această practică nu reprezintă act medical, ci o procedură administrativă care consumă timp și resurse, atât pentru pacienți, cât și pentru sistem.
Soluția propusă este eliberarea acestor consumabile în circuit deschis, cu implicarea medicului doar acolo unde este necesar din punct de vedere medical.
Alexandru Rogobete a atras atenția și asupra modului rigid de aplicare a codurilor de boală, care poate crea diferențe nejustificate între pacienți. În acest context, ministrul susține o abordare mai simplă și coerentă, cu o delimitare clară între bolile acute și cele cronice, astfel încât pacienții cu afecțiuni cronice să beneficieze de aceleași reguli și drepturi.
Printre măsurile discutate se numără și eliminarea biletului de trimitere pentru spitalizarea de zi în cazul pacienților cronici deja diagnosticați și monitorizați, inclusiv pentru boli grave, precum scleroza multiplă, acolo unde această etapă nu aduce valoare medicală.
De asemenea, ministrul susține introducerea unor pachete de analize în ambulatoriu, adaptate bolilor cronice, pentru a evita internările administrative inutile.
Schimbările de sistem nu se fac peste noapte. Se fac etapizat, cu reguli clare: proceduri mai simple, registre funcționale, mai puțină alergătură pentru pacient și mai mult timp pentru îngrijire reală. Când regulile nu mai servesc pacientului, ele trebuie corectate, cu echilibru și decizii asumate", a subliniat ministrul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0586 secunde