Se strică vremea la Constanța! Avem cod galben de ploi, vânt și frig

584
3
Se strică vremea la Constanța! Avem cod galben de ploi, vânt și frig - vreme-1425575807.jpg

Articole de la același autor

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de precipitații importante cantitativ, ninsori și intensificări ale vântului. 


Începând de astăzi, în jurul orei 16,00, și până sâmbătă, 7 martie, în jurul orei 16,00, vor cădea precipitații mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul și sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sudul Banatului. În restul teritoriului, precipitațiile vor fi mixte. Cantitățile de precipitații vor depăși, local, 15-20 de litri pe metru pătrat și, izolat, 30 de litri pe metru pătrat în regiunile sudice, estice și centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăși 50 de km pe oră, mai ales în sud. La munte, vor fi rafale de peste 70 de km pe oră, viscolind și spulberând zăpada. 


Astăzi, la Constanța, cerul va fi înnorat, plouă și vântul va sufla cu putere, dinspre nord-est. Maxima termică abia dacă va atinge 6 grade Celsius. La noapte, va continua să plouă și este posibil să cadă și câțiva fulgi de nea. 


Sâmbătă va fi și mai frig, cu valori termice cuprinse între 1 și 3 grade, ploaie și ninsoare. Duminică, precipitațiile se opresc, dar vântul va sufla în continuare, cu putere. 


Comentează știrea

Balau Valentin
6 martie 2015
Oferta de lucru

Oferte de lucru pentru toti!! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Laurentiu
6 martie 2015
Proiect Major

Proiectul anului 2015 !! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala.Se ofera GRATUIT curs de calificare.Plata castigurilor este garantata prin CONTRACT LEGAL. Se lucreaza part-time sau full-time,in functie de cat de mult vrei sa castigi.Se cere seriozitate maxima,rabdare si perseverenta,in schimbul unui castig SIGUR !! Va oferim mai multe detalii la adresa de email: [email protected]

EscorteDinRomania.ro
21 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Martie 2015
Stire din Social : Comandament de urgență la RAJA
Marţi, 24 Februarie 2015
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.4755 secunde