Se strică vremea. Meteorologii au emis informare meteo de ninsori, lapoviţă şi vânt puternic

535
Se strică vremea. Meteorologii au emis informare meteo de ninsori, lapoviţă şi vânt puternic - ninsoarefulgidezapada8-1605788540.jpg

Articole de la același autor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în urmă cu câteva minute, o informare de vreme rea, în următoarele două zile. Sunt aşteptate ninsori  la munte, lapoviţă şi intensificări ale vântului.


Începând de mâine, de la ora 12, şi până sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 15 – 20 de litri pe metru pătrat. În toate zonele de munte, treptat, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpaţii Meridionali. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se or semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova,  Muntenia şi Oltenia. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40 – 50 de km pe oră, iar, la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi temporar 60 – 70 de km pe oră, viscolind ninsoarea.


La finalul săptămânii, vremea va deveni rece pentru această data, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4745 secunde