Șeker Bayrami. Trei zile de sărbătoare pentru etnicii turci

1354
Șeker Bayrami. Trei zile de sărbătoare pentru etnicii turci - udtr-1528987691.jpg
Uniunea Democrată Turcă din România încheie luna Ramazan, luna postului și a rugăciunii, cu trei zile de sărbătoare începând de vineri, 15 iunie. Sărbătoarea Ramazan este una dintre cele mai importante sărbători religioase ale musulmanilor de pretutindeni pe care etnicii turci o mai numesc Șeker Bayrami ("Sărbătoarea dulciurilor"), deoarece, în cele trei zile

de sărbătoare, de pe mesele credincioșilor musulmani nu vor lipsi baclavalele și sarailiile.

Uniunea Democrată Turcă din România a organizat, în perioada lunii Ramazan, care a început în data de 16 mai, acțiuni cu caracter umanitar și cine tradiționale de iftar la filialele din Constanța, Tulcea, București, Galați, Brăila, Mangalia, Hârșova, Cobadin, Techirghiol, Tuzla, Lazu, Cumpăna și Fântâna Mare.

În data de 11 iunie, UDTR a organizat o masă de iftar la Constanța, la care, alături de liderii UDTR, s-au aflat reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor deconcentrate, profesori universitari și diplomați acreditați la Constanța. Au răspuns invitației liderilor UDTR de a participa la cina de iftar: subsecretarul de stat al DRI, Aledin Amet, muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat, subprefectul județului Constanța, Levent Accoium, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, viceprimarul comunei Cumpăna, Florin Neagu, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, col. Constantin Dima, și inspectorul școlar general al ISJ Constanța, prof. Gabriela Bucovală.

Alături de deputatul Iusein Ibram, s-au aflat la masa de iftar președintele Consiliului de Afaceri Turco-Român, Omer Susli, coordonatorul Biroului TIKA București, Yasemin Melez Bicer, Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Uygar Mustafa Sertel, atașatul de cult islamic din cadrul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța, Arif Cevlek, atașatul comercial, Kadir Yazihan, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD) - București, Guven Gungor, și președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea, Omer Karahasanoglu.

Acțiunile cu caracter socio-umanitar din timpul lunii Ramazan au fost organizate de Comisia de religie a UDTR și au fost coordonate de vicepreședintele comisiei, prof. Firdes Musledin.

Vineri, 15 iunie, liderii UDTR vor participa la slujba religioasă prilejuită de Sărbătoarea Ramazan, dar și la întâlnirea anuală cu Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Uygar Mustafa Sertel, organizată de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța cu prilejul acestui eveniment important atât pentru etnicii turci, cât și pentru cetățenii turci care își desfășoară activitatea profesională la Constanța.

Președintele UDTR, Fedbi Osman, urează membrilor comunității turce Ramazan bayraminiz hayrli olsun! (Sărbători fericite!). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4714 secunde