Sloiurile de pe Dunăre vin amenințător

155
Sloiurile de pe Dunăre vin amenințător - sloiuriledepedunare-1391344860.jpg

Articole de la același autor

Gerul din ultimele zile a dus la formarea de sloiuri de gheață pe Dunăre. Comandamentul de acțiune împotriva gheții pe Dunăre, care supraveghează și coordonează acțiunile de intervenție pentru distrugerea gheții pe sectorul Dunării cuprins între Baziaș și Sulina, a fost activat încă de la sfârșitul săptămânii trecute. 
"Comandamentul a fost activat întrucât condițiile meteo din ultimele zile au dus la formarea unor sloiuri ți poduri de gheață pe Dunăre. În prezent, în Tulcea și în aval de Tulcea, curg ghețuri. Navele care, din cauza construcției, nu corespund navigației, în actualele condiții, trebuie adăpostite sau urcate pe mal", precizează reprezentanții Ministerului Transporturilor. 
În activitatea de intervenție împotriva gheții sunt folosite navele aparținând RA Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, instituțiilor publice sau companiilor naționale aflate sub autoritatea ori în subordinea Ministerului Transporturilor, precum și alte nave ale companiilor de navigație românești. Pe timpul acțiunilor, navele participante sunt scutite de plata tarifelor de cheiaj, acvatoriu și a taxelor percepute de căpităniile de port. În prezent, potrivit MT, se organizează misiuni de patrulare în amonte și aval de Tulcea și pe Canalul Sulina.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 03 Februarie 2014
Stire din Social : CUTREMUR în Vrancea!
Sâmbătă, 01 Februarie 2014
Stire din Social : Cum va fi vremea în week-end, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.4208 secunde