Slujbă de tundere în monahism pentru două surori, la mănăstirea din Mircea Vodă
295
Articole de la același autor
Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a participat, vineri seară, la slujba de sfințire mică a apei în biserica schitului "Sfânta Treime" din Constanța. Slujba a fost urmată de sfințirea picturii bisericii lăcașului de cult.
Schitul Sfânta Treime este situat la marginea municipiului Constanța, la ieșirea de pe șoseaua Industrială, în apropierea Autostrăzii București - Constanța.
De asemenea, sâmbătă, de la ora 18, Înaltpreasfințitul Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica "Sfântul Mare Mucenic Mina" din Mangalia, de pe strada Emil Palade. Apoi, duminică, de la ora 8.30, ierarhul va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, cu prilejul Duminicii a 8-a după Rusalii, și va rosti un cuvânt de învățătură despre minunea "Înmulțirii pâinilor".
Programul Arhiepiscopului Tomisului va continua luni, de la ora 18, când acesta va fi prezent la mănăstirea "Înălțarea Domnului", din apropierea localității Mircea Vodă, unde va oficia slujba de tundere în monahism pentru două surori și va sfinți chiliile restaurate ale mănăstirii.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 10 August 2019
Sâmbătă, 10 August 2019
Sâmbătă, 10 August 2019
Sâmbătă, 10 August 2019
Vineri, 09 August 2019
Vineri, 09 August 2019
Sâmbătă, 10 August 2019
Sâmbătă, 10 August 2019
Sâmbătă, 10 August 2019
Vineri, 09 August 2019
Vineri, 09 August 2019
Sâmbătă, 10 August 2019