Șoferii cu permis categoria B vor putea conduce mașini mai grele de 3,5 tone

2193
2 min citire
Șoferii cu permis categoria B vor putea conduce mașini mai grele de 3,5 tone - tractor-1705594293.jpg
O directivă a UE privind permisul de conducere va permite ca posesorii permisului de categoria B să conducă vehicule care au peste 3,5 tone. În prima fază, vehicule de până la 4,2 tone.
„La 1 martie 2023, Comisia Europeană și-a publicat propunerea legislativă privind permisele de conducere, o chestiune care ține de competența UE, cu scopul de a permite libera circulație a persoanelor și a bunurilor în întreaga UE prin modernizarea sistemului de permise de conducere. Șoferii cu permis categoria B vor putea conduce mașini mai grele de 3,5 tone.
Acest lucru implică transformarea permisului de conducere, îmbunătățirea siguranței rutiere și simplificarea normelor pentru cei care doresc să obțină un permis de conducere.
Propunerea prevede conducerea însoțită pentru tinerii care învață, toleranță zero pentru conducerea în stare de ebrietate, o mai bună pregătire pentru micromobilitate, introducerea permiselor de conducere digitale”, se arată în Directiva UE privind permisul Auto.
În primă fază, posesorii de carnet de categoria B vor putea conduce vehicule până la 4,2 tone. Uniunea Internațională a Transportului Rutier (IRU) cere chiar ca posesorii de permis categoria B să poată conduce vehicule mai mari pentru a combate penuria de șoferi.
În acest moment, șoferii care au carnet categoria B pot conduce doar mașini cu masa sub 3,5 tone. Directiva va schimba acest aspect:
„Conducerea unui vehicul cu o greutate de până la 4.250 kg va fi permisă cu un permis de categoria de conducere B în cazul în care vehiculul este motorizat cu combustibili alternativi (greutatea actuală permisă pentru acest categorie este de 3 500 kg).
Această modificare este destinată în principal să încurajeze achiziționarea sau conversia la propulsia electrică, al cărei pachet de baterii este mai greu decât un motor cu combustie convențional”, spune Directiva.
Este de văzut dacă această din urmă prevedere va fi inclusă în Directiva care va fi votată în primăvară.
De asemenea, Bruxelles-ul lucrează la o bază de date privind permisele de conducere, pentru a "facilita" schimbul de informații în cadrul UE. Acest lucru înseamnă că, în curând, permisele de conducere vor putea fi retrase oriunde în UE, indiferent de țara în care este înmatriculată mașina.
Cea mai mare schimbare va fi aceea că statele membre vor fi libere "să reducă vârsta minimă pentru eliberarea permisului de conducere la 17 ani".
Potrivit noilor norme UE ce urmează să fie votate, permisele de conducere pentru motociclete, autoturisme și tractoare trebuie să fie valabile cel puțin 15 ani, în timp ce permisele de conducere pentru camioane și autobuze trebuie să fie valabile timp de 5 ani.
Șoferii profesioniști vor trebui să facă controale medicale obligatorii, atât la obținerea permisului de conducere, cât și la reînnoirea lui.
De asemenea, va fi votată și propunerea de reînnoire a permiselor de conducere pentru persoanele de peste 70 de ani la fiecare 5 ani.
Foarte curând vei arăta polițistului telefonul la control, deoarece dispozitivul va încorpora permisul auto digital. Cel mai probabil, în această primăvară, UE va vota noua directivă în privința carnetului auto.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0356 secunde