SPIT. Luni, 1 aprilie 2013, ultima zi pentru plata impozitelor cu bonificație

181
SPIT. Luni, 1 aprilie 2013, ultima zi pentru plata impozitelor cu bonificație - taxa1358845475-1364570309.jpg

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează contribuabilii că termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale aferente primului semestru se împlinește la data de 31 martie 2013.


Având în vedere faptul că, ultima zi de plată se sfârșește într-o zi nelucrătoare când serviciul este suspendat, termenul scadent se prelungește până la sfârșitul primei zile de lucru următoare. În consecință, termenul scadent aferent primului semestru va fi prelungit până la data de 1 aprilie a.c..


Contribuabilii care achită integral obligațiile datorate bugetului local pentru întreg anul 2013, până la data 1 aprilie a.c. inclusiv, beneficiază de bonificația de 10% acordată persoanelor fizice și de 5% acordată persoanelor juridice, la impozitul pe clădiri, teren și mijloacele de transport. Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Plățile se pot efectua la toate ghișeele unice ale instituției, la oficiile poștale din localitate, la agențiile Garanti Bank și stațiile OMV din municipiu. De asemenea, sumele de plată de până în 50 de lei, aferente fiecărui tip de impozit/taxă se plătesc integral până la primul termen scadent. Amintim că, în perioada 19 martie - 1 aprilie, inclusiv, SPIT a prelungit programul de lucru cu publicul până la orele 18,30.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3932 secunde