Spitalul CF Port, pregătit, în caz de nevoie, pentru pacienții cu Covid

702
Spitalul CF Port, pregătit, în caz de nevoie, pentru pacienții cu Covid - spitalulcfport-1594404167.jpg

Articole de la același autor

În cazul în care numărul de bolnavi de coronavirus va lua amploare, Spitalul Căi Ferate Constanța este pregătit din toate punctele de vedere pentru a-i îngriji, a afirmat directorul instituției, dr. Iuliana Botezatu.

Mai mult decât atât, aceasta a precizat că, pentru ei, pandemia cu virusul Covid a fost o adevărată epopee, întrucât pregătirea psihologică a început încă de la sfârșitul lunii ianuarie, cu primele triaje epidemiologice pe care le-au inițiat. De atunci și până în prezent, toate activitățile desfășurate nu au făcut decât să consolideze structura spitalului și, evident, lucrul cel mai important, să contribuie la modernizarea și la creșterea evidentă a dotărilor, pentru a crește calitatea actului medical. "În tot acest timp, am funcționat cu patru unități sanitare, iar una dintre ele, cea de pe bulevardul 1 Mai a fost comasată într-o structură comună, și anume Spitalul Militar Modular, unde ar fi trebuit să ajungă toți cei care erau cazuri medii ușoare și medii de Covid și evident și persoanele care trebuiau carantinate, în cazul în care celelalte unități medicale își depășeau capacitatea. Din fericire, până acum, în județul Constanța nu a fost nevoie de așa ceva. În celelalte trei unități pe care le coordonez, activitățile au continuat să se desfășoare conform prevederilor legale. Am devenit, practic, unul dintre sectoarele active de triaj epidemiologic ale Constanței, având posibilitatea ca, din cursul lunii aprilie, să efectuăm și testele anti Sars Cov2", a declarat directorul, pentru "Cuget Liber".

Pentru ca bolnavii să beneficieze de cele mai bune condiții, la acest moment, toată secția de Anestezie și Terapie Intensivă este la standarde europene, iar toate lucrările de investiții și modernizările pe care le-au planificat pentru acest an sunt finalizate sau în curs de desfășurare, susține dr. Botezatu.

Mai mult decât atât, în ambulatoriu, s-au făcut dotări suplimentare ale laboratorului de explorări funcționale și s-a achiziționat un aparat care îi poate ajuta la diagnosticarea bolilor periferice. În plus, pe viitor, se dorește modernizarea la nivelul întregului compartiment de Radiologie și se va achiziționa, în acest scop, un aparat nou de radiologie digitală. "Totodată, ne dorim să înființăm noi compartimente și extinderea celor de interes, adică a celui de Oncologie, Ortopedie-Traumatologie și înființarea unor compartimente noi, de Chirurgie Plastică și Reparatorie. Nu în ultimul rând, intenționăm să deschidem un compartiment de Urologie, dar și unul pentru Boli Metabolice, Nutriție și Diabet Zaharat", a adăugat medicul. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4802 secunde