Spitalul în lăuzie

349
1 min citire
Pe parcursul anului trecut, angajații Spi-talului Clinic Județean de Urgență Constanța și SC Oil Terminal au beneficiat de cele mai multe concedii medicale, așa cum a precizat dr. Liviu Mocanu, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța. În urma controalelor efectuate la cele două instituții, s-a descoperit faptul că, în ceea ce privește unitatea medicală, era vorba în mare parte de… concedii de maternitate și de lăuzie, iar la Oil Terminal un singur medic de familie a eliberat nu mai puțin de 11 concedii medicale pentru afecțiuni minore cum ar fi amigdalite, bronșite.
"Ținând cont de faptul că 83% dintre angajații spitalului sunt femei, e normal să existe un număr mare de concedii de maternitate, de aproximativ 47% din totalul concediilor prescrise pe 2007", precizează Mocanu. În privința restului de concedii, președintele CJAS spune că nu s-au eliberat fără fundamentare medicală.
CJAS a trimis atenționări către cele două instituții, cerând totodată ca toate concediile medicale să fie vizate și de Medicina Muncii.
Liviu Mocanu atenționează toți medicii că se vor lua măsuri drastice dacă descoperă că s-au eliberat concedii nefundamentate medical pe perioada sezonului estival.
Plata concediilor medicale se face atât din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, cât și al angajatorului. Primele cinci zile de concediu sunt plătite de casele de asigurări de sănătate, iar următoarele de angajator.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0291 secunde