Spitalul Medgidia a ajuns la fundul sacului

354
1 min citire
Subfinanțarea sistemului sanitar afectează, din ce în ce mai mult, desfășurarea activității medicale din spitale. În farmaciile unităților sanitare nu se mai găsesc, de luni bune, me-dicamente, pacienții trebuie să vină până și cu mănușile chirurgicale de acasă, iar intervențiile chirurgicale sunt amânate de la o zi la alta, în speranța că vor fi măcar fire de sutură pentru a le putea realiza.
Astfel se prezintă situația și la Spitalul Municipal Medgidia, a cărui situație financiară se acutizează. "Avem nevoie, lunar, de 17 miliarde de lei vechi, pentru a acoperi strictul necesar. Pentru luna trecută am primit de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate doar 13 miliarde de lei vechi, abia dacă ajung pentru a acoperi salariile. La fel, și luna trecută am primit cu un miliard de lei vechi mai puțin", ne-a declarat dr. Stere Bușu, managerul unității sanitare.
În aceste condiții, facturile la utilități și către furnizorii de medicamente și materiale sanitare - cei care au acceptat să-i mai aprovizioneze -, nu au mai fost achitate din luna iunie. "Este vorba de aproximativ patru miliarde de lei pe lună, care vin din spate", a adăugat reprezentantul spitalului. Din fericire, conducerea spitalului a ajuns la o înțelegere cu reprezentanții S.C. RAJA S.A. cu privire la datoriile pentru consumul de apă potabilă, astfel că unitatea nu mai este amenințată de întreruperea furnizării de apă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0355 secunde