Spitalul Medgidia își pierde medicii ginecologi

3145
1
În Secția de Obstetrică - Ginecologie de la Spitalul Municipal Medgidia își mai desfășoară activitatea trei medici specialiști, după ce doctorii Eduard Bălașa, șeful secției, și soția acestuia, Daniela Bălașa, au demisionat, preferând mediul privat. Conducerea spitalului ne-a declarat că plecarea celor doi va afecta activitatea secției, având în vedere numărul redus de medici, dar gărzile sunt acoperite. "Reușim să acoperim gărzile, căci mai avem colaborări cu doi medici care vin în spital pentru a face de gardă. Am făcut demersuri către Direcția de Sănătate Publică pentru a organiza un concurs pentru ocuparea posturilor rămase vacante după plecarea celor doi", ne-a spus dr. Stere Bușu, managerul spitalului. Până la organizarea concursului, șefia Secției de Obstetrică Ginecologie a fost preluată de dr. Mihail Cocoș, directorul adjunct al spitalului.

Comentează știrea

2 octombrie 2011

au dovedit cei doi medici care au demisionat ca nu le pasa de juramantul facut la facultate ca nu sunt oameni ,puteau foarte bine sa faca de garda in cand in cand si pentru amarati de rand ,care sint si ei oamani nu doar pentru miliardari ,sau poate cred ca viata lor este eterna si nu ca a tuturor.

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 03 Noiembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.6406 secunde