Spitalul Medgidia va fi debranșat astăzi de la rețeaua de apă

450
Reprezentanții SC RAJA SA au anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că debranșează astăzi Spitalul Municipal Medgidia de la rețeaua cu alimentare cu apă, din cauza facturilor restante neachitate.
"Din cauza condițiilor economice actuale, SC RAJA SA este nevoită să treacă la măsuri drastice. Raționalizarea consumului de către abonați și scăderea semnificativă a numărului de consumatori din domeniul privat pun în pericol continuarea serviciului de alimentare cu apă", a arătat Irina Oprea, purtător de cuvânt RAJA.
Printre consumatorii cu datorii se numără și unitatea sanitară din Medgidia, care are o datorie de 107.383,53 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în ianuarie - iunie 2010. Societatea de apă a transmis notificări către spital, inclusiv prin executor judecătoresc, dar demersurile nu au dus la plata datoriilor. "În data de 2 august a mai fost transmisă către spital o notificare prin care unitatea era avizată pentru debranșare pentru data de 10 august. A urmat apoi în 5 august o altă notificare, transmisă prin executor judecătoresc, prin care unitatea sanitară a fost atenționată să-și asigure rezervele de apă necesare și să-și ia toate măsurile ce decurg din sistarea furnizării apei potabile. Nici în urma acestor somații, spitalul nu și-a achitat restanțele. În aceste condiții, SC RAJA SA este obligată să treacă la măsura drastică de debranșare a unității sanitare, pe 10 august", a mai afirmat Irina Oprea.

Facturile urmează să fie plătite de Ministerul Sănătății
Pe de altă parte, Cristina Talapan, director financiar-contabil al Spitalului Medgidia, a declarat pentru "Cuget Liber" că spitalul a plătit în ultimele luni o parte din datorii, atât cât le-au permis fondurile. Dar cea mai mare parte a datoriilor, pentru care sunt trași la răspundere de RAJA, a fost acumulată până la 31 martie și urmează să fie achitată de Ministerul Sănătății. "Avem o datorie de 96.236,15 lei care face parte din arieratele cu termen de scadență la 31 martie. Noi am transmis toate actele și facturile către Ministerul Sănătății, ne-au fost validate, acum așteptăm să primim banii", ne-a spus reprezentantul spitalului. Totodată, directorul spitalului ne-a spus că totalul datoriilor la unități depășește 150.000 de lei, majoritatea fiind acumulate până la 31 martie.
O altă unitate sanitară cu datorii considerabile la SC RAJA SA este Spitalul de Ortopedie, Traumatologie și Recu-perare Medicală Eforie Sud, dar nu este încă vizată de debranșare întrucât se află în perioada de grație, după ce i-a fost transmisă o notificare. De altfel, SOTRM Eforie Sud a achitat, săptămâna trecută, peste 32.500 de lei din datoria de peste 172.000 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 10 August 2010
Stire din Social : Uciși de caniculă
Sâmbătă, 07 August 2010
Stire din Social : Asfaltare în dorul lelii
Pagina a fost generata in 2.5629 secunde