Starea de urgență nu prelungește valabilitatea ITP-ului

1109
Starea de urgență nu prelungește valabilitatea ITP-ului - raritp-1585334198.jpg

Articole recomandate

Guvernanții au anunțat că valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice se prelungește pe perioada stării de urgență, pentru a nu mai pune oamenii pe drumuri în condițiile în care deplasările trebuie limitate la minimum. Printre aceste documente nu se numără însă și inspecția tehnică periodică (ITP), au atras atenția reprezentanții Registrului Auto Român. Astfel, surse din cadrul instituției ne-au precizat că în prezent, toate reprezentanțele RAR din țară lucrează cu program normal. "De asemenea, și stațiile ITP sunt deschise și au program cu publicul", au mai precizat surse din cadrul RAR.



Cei interesați de reînnoirea ITP-ului își pot face programările, ca și până în prezent, online.
Aceleași surse din cadrul Registrului Auto Român susțin că nu este în interesul participanților la trafic să fie prelungită valabilitatea ITP-ului, în condițiile în care, conform verificărilor din perioadele anterioare, aproape jumătate dintre autoturismele care circulă pe șoselele din țara noastră au deficiențele majore, care pot pune viața în pericol. De exemplu, pe parcursul lui 2019, la nivelul Constanței s-a constatat că mai bine de 66% dintre mașinile verificate aveau deficiențe tehnice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4037 secunde