Staţiunea Saturn şi municipiul Constanţa nu au, luni, curent electric

418
< 1 min citire
Staţiunea Saturn şi municipiul Constanţa nu au, luni, curent electric - curent-1674411046.jpg
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 23 ianuarie, între orele 8:30 - 16:30, vor rămâne fără curent electric consumatorii din staţiunea Saturn, respectiv hotelurile „Cupidon”, „Saturn”, „Prahova”, „Cerna”, „Aida”, respectiv restaurantele „Argentina”, „Blue Fish”, „Cupidon” şi vilele de pe faleza Saturn. În municipiul Constanţa, vor fi afectate de lipsa energiei electrice persoanele care locuiesc în cartierul Palazu Mare, pe străzile Santinelei, Viilor, Prelungirea Viilor, Valea Morii, Islaz, Spicului, aleea Ulmului, Siutghiol, Gliei. Întreruperile vor avea loc în intervalul orar 8:30 - 16:30. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0416 secunde