Statul reabilitează mai multe clădiri cu bulină roșie din Constanța

275
1 min citire
Statul reabilitează mai multe clădiri cu bulină roșie din Constanța - statulreabiliteaza-1427996320.jpg
Șapte clădiri cu bulină roșie din mai multe orașe, inclusiv Constanța, vor fi reabilitate pe banii statului. În cursul zilei de ieri a fost aprobat programul de proiectare și execuție a lucrărilor de intervenție pentru cele 67 de clădiri cu risc seismic ridicat, valoarea totală ridicându-se la cinci milioane de lei. 
Este vorba despre imobile cu destinația de locuințe multietajate, încadrate prin expertiză tehnică în clasa întâi de risc seismic și care prezintă pericol public. Toate cele 67 de clădiri au fost construite înainte de 1977, dintre care 48 sunt situate în București, celelalte fiind în Câmpina, Tulcea, Covasna, Constanța, Bacău, Ploiești, Suceava și Târgu Mureș. La 25 dintre aceste clădiri, însumând 1.069 apartamente, vor fi executate lucrări de intervenție, iar pentru 42 de clădiri, în total 2.108 apartamente, va fi elaborată documentația tehnico-economică. Până în prezent, Primăria Municipiului București (PMB) și primăriile municipiilor și orașelor beneficiare ale acestui program au finalizat lucrările de consolidare la 25 de clădiri (962 de apartamente) cu destinația de locuințe, dintre care 19 clădiri (693 de apartamente) construite înainte de 1940 în București și câte o clădire în municipiile Bacău, Brăila, Galați, Ploiești, Roman și Târgu Mureș. 
Deocamdată nu a fost făcută publică lista clădirilor ce urmează a fi incluse în programul de anul acesta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Februarie 2015
Stire din Social : A fost cutremur!
Pagina a fost generata in 0.0465 secunde