Stomatologii constănțeni, acuzați că sunt insensibili la suferințele copiilor abandonați

365

Articole de la același autor

Peste 200 de copii instituționalizați în centrele de plasament din Constanța sau care se află în plasament maternal au fost consultați de o echipă de medici stomatologi italieni sosiți la Constanța.
Acțiunea face parte din proiectul de cooperare și ajutor pentru Sănătatea dinților copiilor instituționalizați în centrele de plasament din țările Est Europene. Proiectul a fost demarat la inițiativa medicului Lionello Grosii, președintele Asociației "Overland for Smile" și a doctorului Christian Riboldazzi.
Acțiunea este organizată sub forma unei caravane care se deplasează dintr-un județ în altul, se instalează într-o locație care să asigure alimentarea la o sursă de apă și de energie electrică, iar copiii sunt programați la tratament în fiecare zi, în grupe de câte 20.
În acest moment, caravana mobilă se află amplasată la sediul Complexului de Servicii Comuni-tare "Cristina" din Constanța și este dotată cu cele mai performante echipamente stomatologice.
Pe de altă parte, echipa care acordă copiilor instituționalizați controlul primar și tratamentul stomatologic complet, este alcătuită din medici și asistenți calificați în domeniu.
Caravana a sosit în Constanța la data de 18 august și va pleca pe 9 septembrie. Până în prezent, medicii și-au acordat serviciile la peste 200 de copii care au avut nevoie de intervenții sau tratament stomatologic.
"Am găsit mai multă înțelegere la acești medici voluntari din Italia decât la cei români. Până acum niciun medic stomatolog din Constanța nu a călcat pragul instituției pe care o conduc pentru a ne oferi ajutorul" a declarat directorul Direcției pentru Protec-ția Copilului Constanța, Petre Dinică.
Despre cât de "săritori" sunt medicii stomatologi constănțeni la suferințele copiilor abandonați a vorbit, ieri, în cadrul unei conferințe de presă și secretarul general al Consiliului Județean Constanța, Mariana Belu.
"Nu spun că atunci când au fost cazuri de urgență nu am rezolvat problema copiilor instituționalizați cu probleme stomatologice. Totuși, mi-aș dori ca măcar 1% din doctorii constănțeni să fie așa de săritori cum sunt aceștia din Italia" a precizat Mariana Belu.
Caravana mobilă a medicilor italieni va pleca din Constanța la data de 9 septembrie și se va îndrepta spre București unde va staționa două săptămâni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0518 secunde