SUD-ESTUL ȚĂRII FIERBE! CONSTANȚA INTRĂ SUB AVERTIZARE METEO DE CANICULĂ. NE AȘTEAPTĂ ZILE TORIDE

1189
2 min citire
SUD-ESTUL ȚĂRII FIERBE! CONSTANȚA INTRĂ SUB AVERTIZARE METEO DE CANICULĂ. NE AȘTEAPTĂ ZILE TORIDE - canicula-1469952316.jpg
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu câteva minute, un cod galben de caniculă pentru toată zona de sud și sud-est a țării, inclusiv pentru litoral și Constanța.
Potrivit meteorologilor, în cursul zilei de duminică, 31 iulie, în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei și, local, în Oltenia, valul de căldură va persista. Temperaturile maxime vor atinge 35 – 36 de grade, iar la amiază disconfortul termic va fi mai accentuat. Indicele de temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități în aceste regiuni, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului.
De asemenea, în cursul zilei de luni, 1 august, valul de căldură se va intensifica și se va extinde, cuprinzând sudul și estul țării, unde se vor atinge, frecvent, temperature maxime de 35 – 36 de grade. Indicele temperatură-umezeaă va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, dar, pe arii restrânse, și în zonele de câmpie și podiș din regiunile intracarpatice.
În după-amiaza zilei de luni, 1 august, județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița și Ilfov, inclusiv municipiul București, se vor atinge local maxime termice de 37 – 38 de grade, iar, izolat, se vor înregistra valori în jurul a 39 de grade și, pe arii restrânse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Începând din seara zilei de luni, 1 august, instabilitatea atmosferică se va accentua, la început îndeosebi în vestul țării și în zona montană, iar marți, 2 august, în majoritatea regiunilor. Vor fi averse însoțite de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vilejlie, iar, pe arii restrânse, se vor cumula cantități de apă mai însemnate și va cădea grindină.
În după-amiaza zilei de 2 august, în sud-estul țării vremea caniculară se va menține, iar în estul Munteniei, sudul Moldovei și partea continentală a Dobrogei se vor atinge maxime de 35 – 36 de grade.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice vizate, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza avertizările.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0406 secunde