Sunteți îndreptățiți să primiți șomaj sau nu?

332
Sunteți  îndreptățiți  să primiți șomaj sau nu? - someri-1516041711.jpg

Articole de la același autor

Persoanele care sunt considerate a fi șomeri cu acte în regulă sunt îndreptățiți să ceară indemnizația de șomaj. Mai exact, este vorba de persoanele care nu au loc de muncă și nu câștigă bani sau veniturile pe care le obțin, din activități autorizate legal, sunt mai mici decât valoarea indicatorului social de referință (ISR), a cărui valoare este de 500 de lei.

Totuși, pentru a putea obține indemnizația de șomaj, șomerii trebuie să se găsească în una dintre următoarele situații: le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive ce nu li se pot imputa; au încheiat un contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau, dacă realizează, din activități autorizate legal, acestea sunt sub 500 de lei; au încetat activitatea în urma pensionării pentru invaliditate, ulterior și-au redobândit capacitatea de muncă, dar n-au reușit să se reangajeze.

Persoanele aflate într-una dintre situațiile amintite au dreptul să primească indemnizația de șomaj dacă au un stagiu de cotizare minimal de 12 luni, în ultimele 24 de luni anterioare depunerii cererii. Aceasta este condiția de bază impusă de Legea șomajului, însă șomerii trebuie să bifeze și următoarele cerințe: să nu câștige bani sau dacă obțin venituri, din activități autorizate legal, acestea să fie sub 500 de lei; să nu îndeplinească condițiile legale de pensionare și să fie înregistrați la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Stagiul de cotizare este important și atunci când vine vorba de stabilirea perioadei de acordare a ajutorului bănesc. Astfel, indemnizația de șomaj se acordă diferențiat, după cum urmează: timp de șase luni, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare de minimum un an; timp de nouă luni, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare de minimum cinci ani; timp de 12 luni, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare mai mare de zece ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 26 Decembrie 2017
Stire din Social : Noi facilități pentru șomeri
Miercuri, 10 Ianuarie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.4229 secunde