Tăierea salariilor îi va goni pe medici din țară

257
< 1 min citire
Reducerea cu 25% a salariilor din sistemul sanitar va constitui un motiv în plus pentru cadrele medicale de a-și căuta un job peste hotare. Dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, a arătat că diminuarea salariilor îi va lăsa în "imposibilitatea de a motiva personalul". La ora actuală, o infirmieră are un venit net cuprins între 600 și 1.100 de lei, o asistentă medicală primește între 1.000 și 1.200 de lei, un medic primar între 2.400 și 3.300 de lei, iar un medic specialist între 2.200 și 2.800 de lei. Un contabil are un salariu net de 800 de lei, iar un economist între 1.200 și 1.400 de lei, a mai arătat reprezentantul spitalului. În aceste condiții, au arătat și membrii Colegiului Medicilor din România, va urma un nou exod al cadrelor medicale peste hotare, după ce în ultimii ani, au plecat aproape 5.000 de medici și asistente.
Pe de altă parte, conducerea spitalului dorește ca cei 25% tăiați din salarii să rămână tot în unitatea sanitară, dar la capitolul de achiziții, pentru a fi cumpărate medicamente și materiale sanitare, căci nici pentru acestea nu sunt fonduri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0311 secunde