Începând de luna viitoare

Taxa de habitat poate fi achitată lunar

128

Articole de la același autor

Începând cu 1 iulie, taxa de habitat poate fi achitată eșalonat, în fiecare lună, fără a se percepe majorări de întârziere. În ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanța de luni, 17 iunie, a fost aprobat proiectul de modificare a regimului de plată a taxei de habitat. 

"Precizăm că, începând cu anul 2014, beneficiază de bonificația de 10% contribuabilii care plătesc integral taxa de habitat, până la data de 31 martie inclusiv. Persoanele care doresc să achite taxa de habitat semestrial o pot face respectând noile termene scadente, respectiv 30 iunie și 31 decembrie. După aceste termene scadente, se vor percepe majorări de întârziere în valoare de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate la termen, calculat pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data stingerii sumei datorate inclusiv", explică directorul executiv al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, Virginia Uzun. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3818 secunde