Pentru protecția mediului

Taxă pe pungile de plastic

629
2 min citire
Ministerul Mediului va propune, printr-un proiect de act normativ, introducerea unei taxe pentru comercianții care pun în circulație pungi de plastic nebiodegradabile. Zaxa se va aplica la tona de ambalaje de pungi de plastic pusă în circulație, a declarat, vineri, ministrul mediului, Attila Korodi.
Ministrul a recunoscut însă că nu există pârghii legislative prin care să oblige comercianții să nu mai folosească pungi nebiodegradabile. Ei pot folosi trei tipuri de ambalaje: nebiodegadabile, biodegradabile sau de hârtie. Potrivit lui Korodi, un comerciant poate alege o pungă ecologică, asemănătoare, din punct de vedere al aspectului, cu cea biodegradabilă, dar care poate fi descompusă în șase luni, față de o sută de ani, cât durează descompunerea unei pungi normale de plastic. După estimările ministrului, o pungă biodegradabilă va fi cu maximum 5% mai scumpă decât una clasică, ceea ce înseamnă câțiva bani în plus.
Ministrul a mai explicat că un român folosește anual circa 250 de pungi, a căror utilizare durează aproximativ 20 de minute, dar care creează foarte multe probleme. Principalii furnizori de pungi de plastic gratuite sunt centrele comerciale.
Lupta cu pungile nu s-a dus numai în România. Prima țară europeană care a învins punga de plastic a fost Irlanda. Din 2002, cine vrea pungă la cumpărături plătește 15 eurocenți. Până la introducerea acestei măsuri, fiecare irlandez folosea, în medie, 342 de pungi pe an. După interzicerea pungii gratuite, în doar o jumătate de an s-au strâns, cu banii din pungi, 3,5 milioane de euro, care au fost folosiți pentru proiecte de mediu. În final, măsura a determi-nat reducerea cu 90% a numărului de pungi de plastic în Irlanda.
Pericol și pentru circulația rutieră
În mai multe țări din lume, autoritățile, sensibilizate de organizațiile ecologiste, dar și de studiile medicale, au declarat război ambalajelor din plastic. Considerate revoluționare în anii ’50-’60, acestea au devenit adevărați dușmani ai naturii. Fabricate pe bază de petrol, ceea ce presupune costuri ridicate, pungile de plastic distrug fauna acvatică, sunt nocive pentru sănătatea omului, blochează sistemele de canalizare și sunt un pericol chiar și pentru circulația rutieră.
Statisticile arată că, anual, la nivel mondial sunt folosite între 500 de miliarde și un trilion de pungi de plastic. Cercetătorii vin însă și spun că, fără plastic, lumea n-ar mai fi la fel. Ei spun că nu plasticul murdărește natura, ci oamenii, care aruncă plasticul.
Cercetătorii americani de la Societatea Industriei Plasticului consideră că, dacă atunci când cumpărăm ceva ar trebui să alegem între pungile din hârtie și cele din plastic, cea mai bună alegere ar fi pentru cele din urmă. Ei argumentează că pungile din plastic consumă cu 40% mai puțină energie atunci când sunt fabricate, generează cu 80% mai puțină mizerie și produc cu 70% mai puține emisii atmosferice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0325 secunde