Ți-ai depus dosarul de pensionare? Află cât ai de așteptat până vei încasa prima pensie!

79723
21
Ți-ai depus dosarul de pensionare? Află cât ai de așteptat până vei încasa prima pensie! - itm14-1329496520.jpg

Articole de la același autor

A ieși la pensie este pentru mulți vârstnici o ușurare. Cei care au prins vremuri bune și au avut salarii mari se bucură acum de o pensie frumușică, de multe ori mai mare decât ultimul salariu. Alții se bucură că se pensionează pentru că au obosit și vor să se odihnească sau vor să scape de turele de noapte. Alții preferă să se pensioneze pentru că, în condițiile crizei economice actuale, nu mai riscă să își piardă locul de muncă, pensia asigurându-i un venit sigur, fie el mai mic. Cu toții trebuie să se înarmeze însă cu multă răbdare până când le va bate prima dată poștașul la ușă cu prima pensie.

45 de zile spre patru luni pentru o decizie

Prima dată trebuie să aștepte până vine, prin poștă, decizia propriu-zisă de pensionare. Termenul legal pentru soluționarea cererii este de 45 de zile, dar nu este respectat aproape niciodată. Procedura poate dura însă și până la trei-patru luni, din cauza numărului mare de dosare și mic de personal de la Casa Județeană de Pensii. "Am împlinit vârsta de pensionare în urmă cu patru luni. Am depus cererea și nici până în ziua de astăzi nu am primit decizia. Sper ca luna următoare să vină. Nu am alte venituri și ne descurcăm foarte greu, mai ales cu plata întreținerii", ne-a spus Irina Petrache.

30 de zile pentru contestație

Dacă însă sunteți mai norocoși, s-ar putea să primiți decizia și mai repede. De aici mai sunt doar doi pași până când puteți să începeți să încasați pensia. Aveți 30 de zile la dispoziție pentru a contesta decizia sau chiar a solicita anularea acesteia. Apoi Casa de Pensii va dispune punerea în plată. Adică mai puneți la socoteală încă o lună de zile. În total, aveți de așteptat aproape jumătate de an până când vă veți putea bucura de prima pensie. Însă atunci veți primi toată suma, atât pensia curentă, cât și cea pe lunile anterioare.

"Toate dosarele se pun în plată în luna următoare după transmiterea deciziei de pensionare. Noi trimitem în plată imediat pe toți cei care au dosare noi pentru că de obicei oamenii nu au niciun alt venit. Chiar și la recalculări se procedează astfel. Acolo se mai așteaptă una, maximum două luni pentru că nu sunt considerate prioritate", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța, Kristina Mutiș.

Atenție la hârtiile pentru încetarea activității!

În cazul în care persoana este pensionată anticipat, ea nu va primi pensia până când nu va prezenta la Casa de Pensii documentul prin care atestă încetarea activității. "Se consideră că persoana respectivă are în continuare venituri din activitatea sa și nu poate beneficia și de pensie anticipată. După ce se completează dosarul și cu decizia de încetare a activității se pune în plată pensia pentru luna următoare", a mai precizat Kristina Mutiș. 

Comentează știrea

21 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Ioan
18 februarie 2012
Pensii falsificate

Realitatea cruda este ca normele metodologice 340/2001 schimba legea veche 19/2000 in esenta ei, amandoua actele sunt semnate de Marian Sarbu (fost PSD). In esenta, Legea 19/2000 acorda 15 ani pentru trecerea de la vechile conditii la noile conditii iar Normele de aplicare restrang la 10 ani aceste conditii. Caz concret: pentru mine nascut in 1950 nu am putut iesi la pensie anticipata partiala in mai 2010, desi ma incadram in anexa 3 a legii (32/8 contributie si 63/10 varsta) intrucat normele de aplicare anexa 9 solicita 35 cu 65.Iar refuzul de la CJP C-ta a venit dupa 5 luni. Pare de filmele cu "prosti" dar asa s-a intamplat la toti pensionarii dinainte de 2010. Am cerut äplicarea legii" CNP Buc. la Avocatul Poporului si urmeaza in instanta la CEDO la justitia interplanetara etc. Nu credeti? Lecturati anexa 3 din Lege si anexa 9 din normele 340/2001.

cici
19 august 2012
dosar de pensi

am 37 ani am de 10ani diabet si am probleme si la nurologie si psihiatrie ma pot pensiona am 12 ani plus armata va multumesc

bufnea gherghina
6 august 2013
pensii

....pot cu procura sa depun dosarul de pensie?

eugen
9 mai 2014
pensie de boala

am depus dosaru pe data de 05 martie nu mia venit nici macar decizia cu cemi cumpar medicamente nu mai am bani sunt bolnav de ciroza si varice esofagiene am avut deja o criza de singerare interna asteapta sa mor sami dea ceea ce misecuvine de drept

Orcea Eva
2 august 2014
Pensie

Am depus actele de pensionar la data de 15-04-2014 cu nr.de inregistrare de dosar 13336 si inca nu am primit nici un raspuns. Va multumesc daca primesc raspuns

Orcea Eva
2 august 2014
Pensie

Am depus actele de pensionar la data de 15-04-2014 cu nr.de inregistrare de dosar 13336 si inca nu am primit nici un raspuns. Va multumesc daca primesc raspuns

toro tiberiu
12 august 2014
Pensie Limita Varsta

Daca unora termenul de 3/4 luni de la depunerea dosarului spre solutionare este una normala ..atunci in cazul in care nici dupa 1 an si 2 luni nu sa primit decizia...trebuie sa o cataloghez una hilara si plina de nesimtire . Da ! ..este o situatie in care ma aflu, si se afla momentan mii de oameni (2013-2014). Dispretul forurilor competente in solutionarea dosarelor este una crasa cu accente penale prin ne respectarea legilor. Esti purtat pe drumuri... sfidat sau chiar luat peste picior* ..privit cu dispret de catre lucratorii caselor judetene de pensii ( cazul meu CJP/Bv) ,si asta daca ai tupeul de a intreba de soarta unui dosar ce zace pe undeva uitat si prafuit de un an si ceva. O tara care pretinde a fi europeana dar cu drepturile omului calcate'n picioare .

Soalca
15 aprilie 2015
Pensie

astept de 7 luni decizia de pensionare si nu am primit nici un raspuns.Actele au fost depuse cu 1 an inainte de pensionare,cu data de 21 .10.2014 sint la pensie de limita de virsta.Ce se intimpla,pina cind trebuie sa astept s-au trebuie sa iau un avocat?

Fischer
15 aprilie 2015
Pensie

Astept de 7 luni decizia de pensionare,la data de 21.10 2014 sint oficial la pensie de limita de virsta. De o luna astept raspuns la scrisoarea pe care am trimiso recomandata,insa fara nici un rezultat.Ce se intimpla pina cind trebuie sa astept.Cu speranta ca voi primi totusi un raspuns ,va multumesc.

panescu
22 aprilie 2015
recalculare pensi

Asa este la brasov o droaie de functionari eu astept din mai 2014 recalcularea pensiei dar doamnele ma trateaza foarte urat si sunt sub orice limita de bun asimt

Răspuns la: Pensie Limita Varsta
Adăugat de : toro tiberiu, 12 august 2014
Daca unora termenul de 3/4 luni de la depunerea dosarului spre solutionare este una normala ..atunci in cazul in care nici dupa 1 an si 2 luni nu...
21 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 18 Februarie 2012
Stire din Social : Se oprește curentul electric la Cernavodă
Sâmbătă, 18 Februarie 2012
Stire din Social : Cum va fi vremea, astăzi, la Constanța
Sâmbătă, 18 Februarie 2012
Stire din Social : Avertizare meteo/Ceață deasă pe A2
Sâmbătă, 18 Februarie 2012
Stire din Social : Cum va fi vremea în week-end  la Constanța
Pagina a fost generata in 5.5567 secunde