Tinerii au probleme legate de contracepție din cauza părinților, care nu le asigură o educație sexuală corespunzătoare, potrivit medicilor specialiști prezenți, vineri, la o conferință organizată de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), cu ocazia Zilei Mondiale a Contracepției.
"Mamele nu au o educație corespunzătoare și, tocmai de aceea, nu sunt capabile să își educe eficient copiii în legătură cu metodele de contracepție. Discuțiile legate de sex sunt considerate rușinoase și de aceea sunt evitate de către părinți", a precizat dr. Ruxandra Dumitrescu, specialist în obstetrică-ginecologie.
Un sfert dintre tinerii între 15-24 de ani nu au folosit metode de contracepție la primul contact sexual. Motivele invocate de tineri pentru neutilizarea metodelor contraceptive sunt teama că părinții vor afla, teama de a fi examinat, costul ridicat, opoziția partenerului, dar mai ales lipsa de informare cu privire la acestea, potrivit unui studiu al companiei Durex.
"Tinerii au la dispoziție multe surse de informare cu privire la contracepție, dar, cu toate acestea, nivelul de educație este scăzut, din cauza faptului că ei nu pun în practică informațiile pe care le posedă", consideră directorul executiv al SECS, dr. Borbala Koo.
În ciuda faptului că există multe campanii de informare și tinerii au la dispoziție o gamă largă de metode de contracepție (pilula contraceptivă, prezervativ, sterilet), ei aleg, de multe ori, să folosească metodele tradiționale, precum metoda calendarului. Tinerii aleg astfel de metode, care au eficiență scăzută, din cauza părinților care le transmit mituri cu privire la efectele secundare ale metodelor contraceptive moderne, mai spune dr. Koo.
"Pe o scară de la 1 la 10, nota pe care o dau tinerilor români pentru cunoștințele pe care le au despre contracepție este șapte - o notă destul de bună", afirmă dr. Ruxandra Dumitrescu.
Potrivit specialiștilor, tinerele sub 19 ani, care rămân însărcinate, au riscul de a avea o sarcină cu risc obstetrical crescut, din cauza faptului că organismul este încă în creștere. Pe de altă parte, un avort făcut la o vârstă fragedă poate duce la infertilitate.