S.C. RAJA S.A. Constanța a demarat proiectul de contorizare a gospodăriilor individuale din județul Constanța. Programul finanțat de consiliul județean se întinde pe o perioadă de doi ani, începând cu primăvara acestui an.
În urma realizării acestui proiect, toți abonații - gospodării individuale/case care nu au contori vor beneficia în mod gratuit de apometre. În plus, la nivelul gospodăriilor unde nu există condiții tehnice de montare a contorilor se vor realiza și căminele apometrice necesare. Până acum, peste 4.000 de abonați din Murfatlar, Poarta Albă, Eforie, Cobadin, Techirghiol, Adamclisi, Galeșu, Cumpăna și Băneasa au beneficiat de acest program și au montați contori. În plus, la peste 1.000 din acești abonați s-au realizat și căminele apometrice necesare pentru montarea lor.
Zilele acestea, proiectul se desfășoară și în municipiul Constanța, în toate cartierele orașului, la abonații care nu au aparate de înregistrare a consumurilor de apă.
La finalul programului, peste 19.000 de gospodării individuale vor beneficia de contorizare gratuită.
"Facem un apel către toți abonații vizați de acest program să permită montarea contorilor, deoarece proiectul reprezintă un real ajutor pentru măsurarea exactă a consumurilor de apă", a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al regiei.