Trageri speciale loto, de Dragobete
101

Articole de la același autor
Constanţa iese din carantină după Revelion
29 Decembrie 2020
Ninge în județul Constanța. Drumarii acționează pe șosele
09 Ianuarie 2021
Duminică, vor avea loc trageri speciale loto de Dragobete. Pentru acestea, a fost suplimentat fondul de câştiguri al categoriei întâi, la trei jocuri. Astfel, la Loto 6 din 69, câştigul a fost majorat cu 100.000 lei, la Joker cu 50.000 lei şi la Loto 5 din 40.
De asemenea, sunt în joc reporturi uriaşe. La 6 din 49, reportul la categoria întâi este de peste 1,26 milioane de lei, adică mai mult de 259.000 de euro, iar, la Noroc, este un report cumulat de peste 2,36 milioane de lei, însemnând mai mult de 485.700 de euro. La Joker, la categoria întâi, este pus la bătaie un report de peste 20 de milioane de lei, ceea ce reprezintă mai mult de 4,1 milioane de euro. La categoria a doua, la acelaşi joc, reportul este de 279.000 de lei, adică peste 57.200 lei. La Noroc Plus, la categoria întâi, se înregistrează un report în valoare de peste 1 milion de lei (peste 210.000 de euro), iar la Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 16.600 de lei.

Top articole din Social
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 29 Ianuarie 2021
Sâmbătă, 06 Februarie 2021
Joi, 31 Decembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020