Trecem la ora de iarnă. Duminică dimineață dormim mai mult

945
Trecem la ora de iarnă. Duminică dimineață dormim mai mult - oraiarna-1509116236.jpg

Articole de la același autor

Duminică dimineață dormim o oră în plus. România trece la ora de iarnă și dăm ceasurile înapoi. Astfel, ora 4.00 a dimineții de duminică devine ora 3.00. Duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.


Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor, circulația urmând a se efectua conform orarelor prevăzute. "Trenurile de călători vor pleca din gări după ora oficială de vară până în noaptea de 28 spre 29 octombrie, ora 4, care devine ora 3. Atunci, toate trenurile care au ora de plecare din stațiile de formare după ora 4 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 4, ora oficială de vară, se vor opri în stațiile din parcurs stabilite, unde vor staționa până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră, iar trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală își vor continua mersul până la destinație", explică reprezentanții CFR Călători. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Octombrie 2016
Stire din Social : ORA DE IARNĂ 2016. Când fixăm ceasurile
Sâmbătă, 29 Octombrie 2016
Stire din Social : Dormim mai mult. Trecem la ora  de iarnă
Vineri, 23 Octombrie 2015
Stire din Social : Când trecem la ora de iarnă
Vineri, 24 Octombrie 2014
Stire din Social : Când trecem la ora de iarnă
Pagina a fost generata in 0.5277 secunde