Trei sferturi din banii românilor se duc pe mâncare, utilități și impozite

97
2 min citire
Trei sferturi din banii românilor se duc pe mâncare, utilități și impozite - treisferturidinbanii-1421249210.jpg
Românii abia se pot întreține de la o lună la alta. Unii se întind atât cât le este plapuma și reușesc să se încadreze cu cheltuielile în veniturile lunare pe care le au. Alții însă acumulează economii.
Potrivit datelor făcute publice de Institutul Național de Statistică, aproape trei sferturi din banii românilor se duc pe mâncare, utilități și impozite. În trimestrul al treilea al anului 2014, veniturile totale ale populației, medii lunare pe o gospodărie au fost de 2.495 de lei. Din acestea, veniturile bănești medii au reprezentat 84,9 la sută. Aceste date reies din anchetele bugetelor de familie. Veniturile bănești au fost, în medie, 2.118 lei pe gospodărie, adică 795 de persoană, iar veniturile în natură de 378 de lunar pentru o gospodărie, adică 142 de lei pe persoană.
La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestații sociale (23,4%), veniturile din agricultură (3,9%), veniturile din activități neagricole independente (2,5%) și cele din proprietate și din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,5%). O pondere importantă dețin și veniturile în natură (15,1%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (13,6%).
Cheltuielile totale ale populației au fost, în trimestrul al treilea al anului 2014, în medie, de 2.285 de lei lunar, pe gospodărie. Cheltuielile reprezintă 91,5 la sută din nivelul veniturilor totale. Principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, plăți către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor, precum și acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei.
Astfel, aproape 40 la sută din veniturile unei gospodării se duc pe mâncare și băuturi nealcoolice, iar peste 16 la sută se duc pe plata utilităților pentru locuință. Apoi, 7,7 la sută din bani sunt cheltuiți pe băuturi alcoolice și tutun, după care 6,1 la sută pe transport, 6,5 la sută pe recreere și cultură, 5,4 la sută pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, 4,8 la sută pentru sănătate, 4,7 la sută pentru comunicații, 4,2 la sută pentru mobilier, dotarea și întreținerea locuinței, 4,1 la sută pentru diverse produse și servicii și doar 1 la sută pentru hoteluri, cafenele și restaurante și 0,3 la sută pentru educație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0329 secunde