La 2 Mai, locul teribilului accident rutier provocat de Vlad Pascu în august 2023, în urma căruia Sebi și Roberta și-au pierdut viețile, autoritățile au finalizat lucrările de amenajare a trotuarului pe care de azi înainte pietonii, turiștii și localnicii vor circula în siguranță. Părinții tinerilor decedați spun că lucrarea vine prea târziu pentru ei, dar speră să fie o învățătură pentru toți. Imediat ce vremea va permite, în zonă, va fi amenajată și o troiță.
La aproape trei ani de la tragedia care a cutremurat o țară întreagă, autoritățile au reușit să termine proiectul de amenajare a unui trotuar între stațiunile 2 Mai și Vama Veche, în zona în care Vlad Pascu, tânărul aflat sub influența substanțelor interzise, a spulberat cu mașina un grup de adolescenți care se deplasa pe marginea drumului. Impactul a fost devastator: doi tineri au murit pe loc, iar alți trei au fost grav răniți. A fost nevoie de pierderi de vieți omenești ca lucrurile să se schimbe într-un final, spun încă îndurerați părinții lui Sebi și ai Robertei. Deși trotuarul a fost amenajat, familiile îndurerate spun că pentru copiii lor este prea târziu, și speră ca tragedia să nu se mai repete.
„Sper să nu mai moară oameni nevinovați, sper să le fie o învățătură de minte. Ce e rău aici este că au murit două suflete nevinovate pentru incompetența autorităților. Dacă ar fi fost acel trotuar, Sebi și Roberta erau în viață astăzi? Eu cred că da. În țara noastră trebuie să moară cineva ca să se dea drumul la lucrări", ne-a declarat Valentin Olariu, tatăl lui Sebi.
„Am încercat să identificăm linii de finanțare”
Administrația locală a reușit să amenajeze întreaga zonă, astfel încât, în sezonul estival, atunci când numărul celor care vin în localitate crește considerabil, incidentele sau accidentele mortale să nu mai aibă loc. Lipsa banilor ar fi fost obstacolul în amenajarea trotuarului, transmite primarul.
„Lucrarea a presupus undeva la 600 de metri liniari de trotuar, montarea de stâlpi de iluminat și îngroparea tuturor rețelelor aeriene existente, adică alimentarea cu energie electrică și partea de media, internet și televiziune. În cadrul proiectului este prevăzut și mobilier urban și spații verzi, parcări și arbori. Valoarea totală a proiectului care includea și această porțiune de drum depășea posibilitățile noastre financiare, valoare întregului proiect se raporta la zece milioane de lei, am încercat să identificăm linii de finanțare dar nu erau deschise", transmite primarul localității Limanu, Mihai Feodorov.
Pe durata lucrărilor, plăcile comemorative dedicate celor doi tineri care și-au pierdut viața în accident au fost îndepărtate. În prezent, familiile acestora își doresc să ridice în zonă o troiță, astfel încât Sebi și Roberta să rămână vii în memoria tuturor.
„Am venit la fața locului ca să vorbesc cu primarul să vedem unde putem amplasa această troiță, am vorbit și cu tatăl Robertei și am ales un model, va fi un pic mai mică întrucât locul s-a strâns un pic și nu vrem nici să afectăm drumul și aleea și ne-am hotărât să o facem chiar lângă gard. Să se termine cu vremea asta urâtă și să ne apucăm de treabă", a transmis tatăl lui Sebi, Valentin Olariu.
Rudele victimelor speră ca, măcar în al doisprezecelea ceas, amenajarea trotuarului de la 2 Mai să deschidă calea unui plan real de siguranță rutieră, pe litoral.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.