Ultimele locuri la tratament balnear. Constănțenii pot obține bilete fără cerere depusă în prealabil

71
< 1 min citire
Ultimele locuri la tratament balnear. Constănțenii pot obține bilete fără cerere depusă în prealabil - x-bilete-1782986794.webp
Persoanele care doresc să beneficieze de un sejur de tratament prin Casa Județeană de Pensii (CJP) Constanța mai au la dispoziție câteva locuri rămase libere pentru seriile programate în luna iulie.
De această dată, biletele pot fi solicitate inclusiv de cei care nu au depus o cerere în etapele anterioare, oferind astfel o șansă în plus celor care decid pe ultima sută de metri să urmeze un tratament balnear.
Pentru seria a cincea au mai rămas disponibile șase bilete pentru stațiunea Sângeorz-Băi, cu date de plecare în 4 și 5 iulie.
De asemenea, pentru seria a șasea sunt disponibile cinci bilete în stațiunea Amara, cu plecare în 16 iulie.
Ridicarea biletelor se face exclusiv de către titular, la ghișeul nr. 1, aflat la parterul instituției, în intervalul orar 8:00-13:00. Beneficiarii trebuie să prezinte cartea de identitate în original, biletul de trimitere eliberat de medic și, dacă este cazul, o adeverință de salariat din care să rezulte salariul brut. În situații excepționale, biletele pot fi ridicate de o altă persoană doar în baza unei procuri notariale.
Contravaloarea biletelor se achită la casieria instituției, care funcționează între orele 9:00 și 13:00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0347 secunde