Concurs Un deceniu de generozitate pentru copii

450

Articole de la același autor

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a organizat ieri evenimentul "Gala Gesturilor care Contează", prin care a dorit să marcheze zece ani de la înființarea Direcției Județene de Protecție a Drepturilor Copilului și să promoveze nevoile și abilitățile beneficiarilor, copii și adulți cu nevoi speciale.

Pentru că gesturile pe care le facem pot afecta într-un fel persoanele de lângă noi, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (DGASPC) ne impulsionează să fim sensibili, să avem curaj, să fim generoși și să promovăm inițiativa și profesionalismul. Evenimentul care a avut loc ieri, "Gala Gesturilor care Con-tează",organizat de către Direcția Județeană de Protecție a Drepturilor Copilului (DJPDC) ne invită să ne implicăm în diferite activități care să ajute persoanele de lângă noi, să dezvoltăm serviciile sociale din județul Constanța.
Gala a fost deschisă de o expoziție cu vânzare și a fost urmată de prezentarea celor zece ani de activitate în servicii sociale. A urmat un spectacol carnaval, susținut de către beneficiarii Centrului de la Techirghiol, alături de cei de la Fundația Estuar.
"Direcția Județeană de Protecție a Drepturilor Copilului Constanța este total schimbată. S-au făcut eforturi mari de-a lungul timpului. Salariații din acest serviciu au schimbat fața acestor servicii, mă refer aici la modul de trai, la calitatea serviciilor. A fost o creștere pe toate planurile", a declarat Petre Dinică, directorul DJPDC.
Directorul DJPDC menționează că în ceea ce privește mentalitatea și implicarea socială mai avem de recuperat: "Noi simțim această depărtare a comunității față de nevoile celor aflați în dificultate".

Premii speciale pentru finaliști
În cadrul galei au fost nomi-nalizate câte trei persoane pentru fiecare secțiune lansată și anume: "Implicare", "Curaj", "Sensibilitate", "Generozitate", "Mediere", "Promovare", "Inițiativă", "Profesionalism", "Supraviețuire", "Vorbește despre tine". La secția "Implicare" finaliștii au fost: Elena Frîncu, Crăciun Andrei Eduard, Fundația MGH. La secțiunea "Curaj" au fost nominalizați: Asociația ARAS Constanța, Dr. Rodica Mătușa și Nicole Ochianu. La secțiunea "Sensibilitate" finaliștii au fost: Fundația MGH, Elena Frîncu, Iulia Buzan. La secțiunea "Generozitate" au fost anunțați următorii finaliști: Paula Zoe Radu, Daniel Mercado, Fundația World Vision Constanța. Secțiunea "Mediere" i-a avut ca finaliști pe: Asociația ARAS Constanța, Crucea Roșie Constanța, Mirela Gene. Premiul special pentru secțiunea "Promovare" ar putea merge la: Iulia Buzan, Mariana Gâju, Anca Dragu. Secțiunea "Inițiativă" i-a avut ca finaliști pe: Elena Frîncu, Petre Dinică, Spas Medgidia – Doinița Constantinescu. La secția "Profesionalism" finaliști au fost: Dr. Rodica Mătușa, Fundația Sera, Dr. Gina Goleșteanu. Finaliștii de la secția "Supraviețuire" au fost: Ilias Ulchiar, Aurel Olteanu, Gabriela Panait. Ultima secțiune, "Vorbește despre tine" i-a avut ca finaliști pe: Nicolae Gavrilă, Ștefan Dănilă, Vasile Carâmb.

Este loc și de mai bine
Sunt multe de făcut la nivel local, dezvoltarea serviciilor în localitățile mici și sărace se face mai greu. "Nu spunem că s-a rezolvat totul și că s-a încheiat această modernizare. Tindem spre mai bine", a declarat Petre Dinică.

A fost lansată noua siglă a direcției
Lansarea siglei a fost legată de Ziua Internațională a Voluntariatului și reprezintă un om care întinde mâna spre speranță, pentru a-și realiza visurile. De asemenea, un proiect foarte important se află în desfășurare. Se dorește realizarea unui cabinet pentru consiliere, care să aibă un singur asistent social care să intervieveze persoana în cauză. De regulă, cel care are probleme este nevoit să vorbească despre problema lui în fața mai multor consilieri. Pentru a evita lucrul acesta, prin intermediul acestui cabinet cu un singur consilier se evită abuzarea persoanei. De fapt, este vorba de o cameră cu un geam despărțitor. Persoana intervievată știe că vorbește în fața unei singure persoane, însă, în spatele geamului se află reprezentanți ai direcțiilor care ar avea legătură cu respectivul caz.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9365 secunde