Un loc la creșă sau o bonă permanentă? Ce aleg constănțenii

255
1
Un loc la creșă sau o bonă permanentă? Ce aleg constănțenii - unloclacresa-1434466703.jpg

Articole de la același autor

Odată cu terminarea concediului de un an sau doi pentru creșterea copilului, părinții își pun problema unde și cu cine își vor lăsa copiii după ce se vor întoarce la muncă. Una dintre variante este creșa, iar o alta - bonele. Iată care sunt avantajele fiecăreia dintre aceste alegeri și ce costuri implică.

La terminarea concediului pentru creșterea copilului, în funcție de necesitățile și bugetul familiei, părinții au de ales între a-și duce copilul la creșă sau a angaja o bonă. În ceea ce privește un loc la una dintre cele cinci creșe din Constanța, conducerea Serviciului Public Administrare Creșe susține că sunt locuri disponibile pe tot parcursul anului.

"În prezent, în cele cinci creșe aflate în cadrul Serviciului Public Administrare Creșe Constanța, sunt 200 de locuri disponibile. Nu există o singură perioadă de înscriere a copiilor la creșă, dat fiind faptul că părinții își înscriu copiii în funcție de momentul când se termină concediul pentru creșterea copilului. Trebuie precizat, însă, că părinții care vor opta pentru un loc la creșă începând cu luna septembrie trebuie să se prezinte cu dosarul complet încă din luna august. Oricum, numărul cererilor este din ce în ce mai mare, având în vedere condițiile foarte bune din creșe, dar și meniul zilnic de care beneficiază copiii", a precizat Cezara Popescu, directorul general al Serviciului Public Administrare Creșe din subordinea Consiliului Local Municipal Constanța.

Ce acte sunt necesare la înscriere

Capacitatea maximă a creșelor din Constanța este de 375 de locuri și sunt integrați copii cu vârste între 8 luni și 3 ani.

La înscrierea copiilor în creșă nu se percep taxe de înscriere, părinții având obligația să facă dovada domiciliului pe raza municipiului Constanța și încadrării în muncă.

Cererile pentru înscrierea copiilor în creșe se fac la secretariatul instituției - Aleea Mălinului nr. 4, Constanța, urmând ca, ulterior aprobării cererii, să se depună documentele obligatorii pentru intrarea în colectivitate. Părinții trebuie să prezinte o copie după actul de iden-titate, adeverința de salariat a ambilor părinți și adeverința de la medicul de familie că nu sunt în evidență cu boli cronice.

Pentru copil, sunt necesare copia după certificatul de naștere, analizele medicale (exudat nazal, exudat faringian, coprocultura, coproparazitologic), avizul epidemiologic cu vaccinările efectuate la zi eliberat de medicul de familie și vaccinul împotriva varicelei.

Cât costă să angajezi o bonă

Pentru părinții "cu dare de mână", bona poate fi o alternativă la un loc în creșă, însă și costurile sunt pe măsură. Salariul unei bone se încadrează între 200 și 350 de euro, pentru cele care stau cu copiii și peste week-end, însă poate crește considerabil dacă bona mai face și menajul.

"O bonă poate costa părinții și 50 de lei pe zi, însă aceștia au garanția că dacă angajează o bonă cu experiență, printr-o agenție de recrutare și plasare, nu vor avea surprize neplăcute. În plus, aceștia pot realiza un program în care bona va avea în grijă copilul, program ce va fi respectat prin contractul încheiat încă de la început între cele două părți", a precizat reprezentantul unei firme de recrutare bone. 

Comentează știrea

catalin
17 iunie 2015

Ai un vis, dar n-ai resurse ?! Daca esti dispus să-ti conduci viața după o  viziune măreață, dar nu ai resursele necesare, noi te putem ajuta ! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Se lucreaza part-time sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Valabil in toate orasele !!! Va oferim alte detalii la adresa de email [email protected]

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5905 secunde