Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru, Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, au semnat de curând protocolul cadru de colaborare în vederea implementării unei abordări integrate a serviciilor comunitare necesare prevenirii excluziunii sociale și combaterii sărăciei.
Ordinul stabilește ca asistentul social, asistentul medical comunitar/mediatorul sanitar, consilierul școlar/mediatorul școlar și consilierul de ocupare să intervină împreună pentru sprijinirea persoanelor sărace din fiecare comunitate.
Documentul prevede ca la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale să se semneze protocoale de colaborare între serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei, inspectoratul școlar județean, direcția de sănătate publică, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, agenția județeană pentru plăți și inspecție socială etc., pentru asigurarea abordării integrate a cazurilor sociale din comunitățile vulnerabile.
Furnizarea integrată a serviciilor comunitare este legată de abordarea sistemică a nevoilor și de corelarea acestora cu pachetele de servicii din domenii diferite pentru reducerea suprapunerilor, armonizarea resurselor și crearea unui proces sustenabil de ieșire din sărăcie și de integrare socială și economică.
Abordarea integrată vizează ariile considerate relevante în procesul de combatere a excluziunii sociale și a sărăciei: asistența socială, sănătatea, educația, ocuparea, locuirea și accesul la documente de identitate.