Un proiect european care a facilitat deschiderea de afaceri
152
Articole de la același autor
Dublarea alocației pentru copii, începând cu 1 iulie
03 Iunie 2015
O săptămână de sărbătoare la Facultatea de arte
07 Iulie 2015
Se caută viitori studenți la Chișinău, Bălți și Cahul
07 Iulie 2015
Universitar american, în panteonul "Ovidius"
07 Iulie 2015
Universitatea "Ovidius" din Constanța, în calitate de beneficiar, împreună cu Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG (Structural ConsultingTM Group), Asociația Moara de Hârtie, Addwise European Expertise și comuna Luncavița, în calitate de parteneri, au desfășurat proiectul Model "meșteșugit" de formare și ocupare în regiunea Sud Est, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Sâmbătă, 25 iulie, în Sala Senatului este programată conferința de închidere a proiectului, prilej cu care vor avea loc prezentări ale activităților în care membrii grupului țintă au fost implicați pe toată durata implementării proiectului, dar și a rezultatelor obținute.
La eveniment participă membrii echipei de proiect, persoane care și-au deschis propria afacere urmare implicării lor în proiecte, dar și alte persoane interesate.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 24 Iulie 2015
Vineri, 24 Iulie 2015
Vineri, 24 Iulie 2015
Joi, 23 Iulie 2015
Joi, 23 Iulie 2015
Miercuri, 22 Iulie 2015
Marţi, 21 Iulie 2015
Marţi, 21 Iulie 2015
Luni, 20 Iulie 2015
Luni, 20 Iulie 2015