Unde poți dona jucării de Crăciun

678
Unde poți dona jucării de Crăciun - zambetejucarii1m-1321398268.jpg

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar fiecare copil ar trebui să se bucure de un mic cadou din partea moșului. Cu toate acestea, nu toții copiii sunt atât de norocoși. Pentru ca darurile de Crăciun să ajungă și la cei nevoiași, Compania Națională Poșta Română organizează și anul acesta o acțiune de ajutorare a copiilor orfani, precum și a celor care provin din familii defavorizate ori cu mare risc social. Campania națională "Moș Crăciun vine cu daruri de la Poșta Română" a demarat la începutul acestei săptămâni. Până pe 16 decembrie se vor colecta jucării și jocuri educative pentru a fi dăruite și a aduce, astfel, un zâmbet pe chipul copiilor greu încercați. Darurile vor fi strânse din toate oficiile poștele urbane din țară, unde clienții vor putea să doneze jucării, cărți pentru copii sau jocuri educative. În perioada 19 – 23 decembrie se va decide și unde vor ajunge cadourile colectate, după o consultare la nivelul Oficiilor Județene de Poștă cu Inspectoratele Școlare Județene și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Atunci se va stabili care sunt școlile, grădinițele și casele de copii din județ către care se vor îndrepta donațiile.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Stire din Social : Util Deco are stand la Tinimtex
Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Stire din Social : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Pagina a fost generata in 2.4177 secunde