UNICEF. Copiii din România, cei mai afectați de politicile de austeritate

134
UNICEF. Copiii din România, cei mai afectați de politicile de austeritate - unicef-1365596600.jpg

Politicile de austeritate din țările dezvoltate îi afectează pe copii, constată Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în raportul său anual asupra situației copiilor din economiile avansate, publicat miercuri și citat de France Presse. Într-un clasament al celor mai afectate țări, România s-a plasat pe ultima poziție.


"Multe guverne explică faptul că trebuie să rezolve problema datoriei pentru a nu lăsa această sarcină pe umerii generațiilor viitoare", a notat Chris de Neubourg, care conduce departamentul de cercetare politică și socială din cadrul UNICEF. "Dar dacă această reducere a cheltuielilor vizează educația sau familiile modeste factura este prezentată copiilor acum", a subliniat el.


Raportul examinează modificările legate de condiția copiilor în deceniul 2000 - 2010 în 29 de țări, potrivit unor criterii de reușită școlară, rată de natalitate în rândul adolescenților, nivel de obezitate infantilă, frecvență a disputelor între elevi și consum de tutun, alcool și droguri. Olanda, Norvegia, Islanda, Finlanda și Suedia ocupă primul loc al clasamentului. Franța se situează pe poziția a 13-a, în spatele Sloveniei, Statele Unite ale Americii ocupă poziția a 26-a, iar România este pe locul 29, fiind totodată și cea care încheie clasamentul țărilor avute în vedere de raport.

Chris de Neubourg a estimat că nivelurile de sărăcie la copii au crescut în mai multe dintre aceste țări. "Cel mai rău este să vă reduceți investițiile în această generație, riscând astfel să îi faceți pe copii să plătească și acum și pe viitor", a opinat expertul.
Pe de altă parte, el a invocat exemplul Marii Britanii, clasată pe poziția 21 într-un studiu similar realizat în 2007, raportat la situația din 21 de țări, și care acum a ajuns pe locul 16 după ce a depus eforturi pentru a îmbunătăți situația copiilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4191 secunde