Uniune pentru apărarea intereselor economice

269
< 1 min citire
O nouă organizație care își propune să apere interesele medicilor de familie va lua ființă, în viitorul apropiat ,în județul Constanța. Este vorba de Uniunea Patronală a Medicilor de Familie "Callatis", care va avea drept rol susținerea cadrelor medicale în relațiile cu autoritățile publice, în scopul apărării intereselor economice ale membrilor săi.
"Suntem 15 membri fondatori și în curând vom primi și rezervarea denumirii uniunii", a arătat dr. Mircea Silion, medic de familie din Mangalia, unul dintre cei care au avut inițiativa înființării uniunii.
La nivelul țării sunt în curs de înființare mai multe patronate județene ale medicilor de familie, avându-se în vedere constituirea unei Federații Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, care să participe la negocierea condițiilor de contractare pentru 2010 și anii următori.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0255 secunde