UPDATE
Cherhanaua aparține fostului consilier local liberal Virgil Lixandru care controleaza firma Euro Vial Residence SRL. Contactat telefonic de Cuget Liber-Antena 3 Constanța afaceristul a declarat: „Da, este cherhanaua mea. Indiferent de ce zice Buzoianu, eu am autorizație. Este o imagine veche a clădirii, că a pus conducta aceea, noi nu am avut nicio treaba cu conducta. Este de la altă locație, dar a pus-o în mod tendențios. Noi avem autorizație valabilă. Ea (n.r. Diana Buzoianu) se ocupă numai de creșterea imaginii lor. Nu are treabă cu interesul privatului. Își creează imagine numai pe spatele zonei private. O voi acționa în instanță. Analizăm cu avocații. Avocații vor stabili. Eu vorbesc cu ei", a declarat Virgil Lixandru pentru trustul de presă Cuget Liber-Antena 3 Constanța.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că verificările efectuate de instituțiile abilitate în cazul conductei descoperite pe plaja din Năvodari au scos la iveală noi nereguli, susținând că aceasta era conectată la o construcție pentru care Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat anularea documentelor de autorizare.
Potrivit ministrului, după controalele efectuate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral și Inspectoratul de Stat în Construcții, s-a constatat că țeava era conectată la un imobil cu funcțiunea de popas pescăresc – cherhana, despre care spune că prezintă caracteristicile unei construcții ilegale amplasate pe plajă.
„Știu precis că am folosit cuvântul «porcării» atunci. Și porcăriile nu s-au terminat cu țeava îngropată. Nu. Porcăriile abia începeau și duceau către alte ilegalități mai mari", a declarat Diana Buzoianu.
Ministra Mediului susține că Inspectoratul de Stat în Construcții a constatat nelegalitatea certificatului de urbanism și a autorizației de construire emise de Primăria Năvodari în anii 2023 și 2024 și a solicitat anularea acestora.
Potrivit citatelor prezentate de Diana Buzoianu din procesele-verbale de control, „în Certificatul de Urbanism se menționează că acesta a fost emis în baza P.U.G., însă în PUG terenul face parte din ZONA DE ȚĂRM, ÎN CADRUL ZONEI TAMPON".
De asemenea, aceasta a precizat că terenul analizat a fost inclus în zona de studiu a mai multor planuri urbanistice zonale aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local, iar în documentațiile respective figurează ca „ZONA REZERVATĂ PROMENADĂ NĂVODARI/TEREN REZERVAT PROMENADĂ NĂVODARI".
Un alt aspect invocat de ministră este faptul că, potrivit documentelor de urbanism, „Conform OUG nr. 202/2002, terenul se află în zona în care sunt interzise orice fel de construcții definitive".
„Pe scurt, ce a fost găsit acolo: o țeavă îngropată ilegal (da, era ilegală) ducea către o construcție ilegală, construită pe un teren unde scria negru pe alb în documente că e ilegal să construiești acolo", a afirmat Diana Buzoianu.
Aceasta a mai anunțat că Prefectura Constanța a acționat deja în instanță Primăria Năvodari și societatea care construia cherhanaua, solicitând anularea autorizației de construire.
„Le mulțumesc pe această cale și Prefectului și Inspectoratului de Stat în Construcții pentru că iau măsuri pentru a fi respectată legea", a transmis ministra Mediului.
În încheiere, Diana Buzoianu a declarat că va continua să semnaleze astfel de situații: „Eu n-am întors niciodată ochii de la porcării și vă asigur că voi continua să acționez la fel și pe viitor."