Urgența nouă, gata de inaugurare după 15 aprilie

322
< 1 min citire
Aripa nouă a Unității de Primiri Urgențe este la un pas de a fi inaugurată. Cel puțin asta susține dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Județean (să nu uităm însă că nu este prima dată când inaugurarea noii clădiri este anunțată, pentru a fi apoi amânată). Potrivit medicului, singurul inconvenient care întârzia darea în folosință a noii clădiri era lipsa perdelelor despărțitoare dintre paturi. Dat fiind că este vorba de o unitate medicală, sunt necesare perdele tratate antibacterian și ignifug. Până de curând, managerul susținea că trebuia să plătească 10.000 de euro pentru perdelele respective. Între timp însă s-a luat legătura cu o firmă care a convenit să furnizeze perdelele respective pentru 4.000 de euro.
În consecință, managerul a anunțat că, foarte probabil, după 15 aprilie, nouă aripă a UPU va fi inaugurată, urmând să intre în reparații partea unde se desfășoară activitatea în prezent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.029 secunde