Vacanță prelungită de 1 Mai: 30 aprilie, zi liberă

277
1 min citire
Vacanță prelungită de 1 Mai: 30 aprilie, zi liberă - calendarrrrrr66324800-1335088936.jpg
Marți se vor lua toate măsurile pentru ca ziua de luni, 30 aprilie, să fie declarată zi liberă, a spus premierul Mihai Răzvan Ungureanu, duminică, aflat într-o vizită pe autostrada București-Ploiești. Guvernul va aproba, marți, hotărârea prin care 30 aprilie va deveni zi liberă. Anunțul a fost făcut chiar de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, transmite Realitatea.net.
"Intenția noastră este ca ziua de 30 aprilie să fie declarată zi liberă. Am discutat-o în ședința de guvern de la începutul acestei săptămâni. Cel mai probabil marți vom face demersul legal pentru ca acest lucru să se întâmple: ziua de luni, zi lucrătoare, să fie declarată zi nelucrătoare și să poată fi recuperată pe baza unei zile de sâmbătă, în luna care urmează", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.
Bugetarii sunt liberi marți, 1 mai, și, dacă nu ar lucra nici luni, 30 aprilie, ar avea patru zile libere consecutive.
Purtătrul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, miercuri, că Executivul în calcul stabilirea zilei de 30 aprilie ca zi nelucrătoare, propunere "cald îmbrățișată" de Ministerul Turismului, deoarece astfel ar fi asigurate patru zile libere între sfârșitul săptămânii viitoare și l Mai, fapt care ar constitui o oportunitate pentru susținerea turismului românesc.
"E o propunere care probabil va fi asumată de Guvern. E cald îmbrățișată de Ministerul Turismului, care ar considera cele patru zile care s-ar lega libere o oportunitate pentru susținerea turismului local și evident că Guvernul ia în calcul această opțiune", a spus Suciu, citat de MEDIAFAX.
Potrivit estimărilor Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), peste 25.000 de turiști români vor merge pe litoral în minivacanța de 1 Mai, număr apropiat de cel înregistrat anul trecut.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0394 secunde