Vaccinul Pfizer poate fi depozitat la temperaturi de congelator
Articole recomandate
Ambulanţa Constanţa, pregătită pentru minivacanţa ce urmează
25 Aprilie 2024
E oficial! Pensiile vor fi livrate înainte de Paște
25 Aprilie 2024
O nouă stradă din cartierul Tomis Plus a intrat în reabilitare
25 Aprilie 2024
GALERIE FOTO. Târg caritabil de Paște pentru copiii defavorizați din mediul rural, la Centrul Comunitaria
25 Aprilie 2024
Localităţi afectate vineri de lipsa curentului electric
25 Aprilie 2024
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat vineri depozitarea vaccinului împotriva Covid-19 produs de Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelator, adică mai mari decât cele autorizate până în acest moment, ceea ce va facilita distribuția acestuia, transmite Agerpres. EMA a indicat într-un comunicat că „a emis un aviz pozitiv pentru a permite transportul şi stocarea flacoanelor cu acest vaccin la temperaturi cuprinse între -25 şi -15 °C (adică temperatura standard din congelatoarele farmaceutice) pentru o perioadă unică de doua săptămâni”.
„Aceasta este o alternativă la depozitarea pe termen lung a flacoanelor la o temperatură cuprinsă între -90 şi -60 ° C în congelatoare speciale”, a adăugat agenţia.
„Acest lucru ar trebui să faciliteze desfăşurarea şi distribuţia rapidă a vaccinului în UE, prin reducerea necesităţii unor condiţii de depozitare frigorifică la temperaturi foarte scăzute pe tot parcursul lanţului de aprovizionare”, a explicat EMA.
EMA urmează astfel paşii Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, care în februarie a autorizat depozitarea la temperatura congelatorului a vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech. De la lansarea sa pe piaţă, eficacitatea ridicată a vaccinului Pfizer a fost moderată de dificultatea depozitării şi transportării flacoanelor din cauza necesităţii de a asigura condiţii de depozitare a acestora la temperaturi extrem de scăzute.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021
Vineri, 26 Martie 2021