Vești bune! A crescut din nou punctul de pensie. Cum poți afla cât mai trebuie să muncești

2396
4
Vești bune! A crescut din nou punctul de pensie. Cum poți afla cât mai trebuie să muncești - pensii-1498998396.jpg

Articole de la același autor

Punctul de pensie a ajuns la 1.000 de lei. Începând cu 1 iulie, acesta a crescut cu 9 la sută și, odată cu el, și pensiile vârstnicilor. Aceasta este a doua majorare din 2017, după cea din 1 ianuarie, cu 5,25 la sută. Un punct de pensie mai mare înseamnă, automat, și o pensie mai mare. 


Conform legii, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual reprezintă numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării.


La rândul lor, constănțenii care se apropie de marele moment al retragerii din câmpul muncii, dar nu știu când pot renunța la job și se pot pensiona, au acum o variantă simplă de a afla toate informațiile necesare, mai puțin ce pensie va avea.


Serviciu electronic pentru a ști vârsta de pensionare


Casa Națională de Pensii Publice dispune de un serviciu electronic prin intermediul căruia orice persoană poate afla informații precum stagiul de cotizare realizat sau vârsta la care poate solicita înscrierea la una dintre categoriile de pensie existente. În prezent, 1.650 de persoane din județul Constanța au deja cont aprobat pe Portalul CNPP.


"Cei interesați de astfel de informații le pot accesa online, gratuit, la adresa https://www.cnpp.ro/home accesând fereastra «De ce să îmi fac cont?" și urmând întocmai procedurile indicate acolo. Pentru crearea unui cont online vizitatorii trebuie să citească descrierea fluxului de creare utilizator și să își exprime acordul pentru condițiile de utilizare a portalului CNPP. Acordul este considerat a fi asumat prin introducerea datelor specifice cererii de creare cont", explică purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța, Kristina Mutiș.


Pentru identificarea unică a utilizatorului este necesară completarea formularului de creare cont. Toate câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii și salvarea cererii nu este posibilă dacă acestea nu sunt completate. Datele introduse trebuie să fie conforme cu realitatea. După finalizarea completării formularului, acesta se printează pentru a putea fi semnat în original.
Nu afli și ce pensie vei avea!


Solicitantul se va prezenta personal cu cererea semnată la sediul Casei Județene de Pensii Constanta, la parter, camera P04 - Registratura, împreună cu actul de identitate în original și copie. 


Cererea va fi procesată și aprobată după care datele de acces (nume utilizator și parolă) vor fi transmise solicitantului, pe e-mailul specificat de acesta în cerere. 


"Oamenii trebuie să știe însă faptul că solicitanții care dețin astfel de conturi vor putea obține date referitoare doar la stagiile de cotizare prestate după 1 aprilie 2001, iar în ceea ce privește condițiile de pensionare se pot obține informații cu privire la data ieșirii la pensie, nu și amănunte în legătură cu cuantumul acesteia", precizează directorul executiv al Casei Județene de Pensii Constanța, Cristina Samoilă.


Comentează știrea

fani
3 iulie 2017
vestea foarte buna

Vestea FOARTE BUNA nu este cresterea punctului de pensie cu 9 % ci cresterea salariului parlamentarilor cu 120 % si mai ales a facturilor la energie electrica cu 9 % !

petrica
3 iulie 2017
insa!

insa valoarea punctului de pensie nu se va regasi in pensia pe luna iulie ci in cea de pe luna august (in cel mai bun caz) desi cresterea pretului la energie electrica se va regasi in luna iulie si nu stiu cum este posibil?

Da,pesedisme
3 iulie 2017
D-ale Dublutei Vasilescu

Pensia pe luna iulie 2017 se va mari incepand cu luna iulie 2020.

Răspuns la: insa!
Adăugat de : petrica, 3 iulie 2017
insa valoarea punctului de pensie nu se va regasi in pensia pe luna iulie ci in cea de pe luna august (in cel mai bun caz) desi cresterea pretului la...
Da,pesedisme
3 iulie 2017
D-ale Dublutei Vasilescu

Pensia pe luna iulie 2017 se va mari incepand cu luna iulie 2020.

Răspuns la: insa!
Adăugat de : petrica, 3 iulie 2017
insa valoarea punctului de pensie nu se va regasi in pensia pe luna iulie ci in cea de pe luna august (in cel mai bun caz) desi cresterea pretului la...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4334 secunde